S-au votat aproape articolele proiectului legii bugetului de Comisiile reunite de buget-finanțe, informează HotNews.ro.

În ceea ce privește banii pentru pensiile speciale ale parlamentarilor, încă se află în bugetele Senatului și Camerei Deputaților.

Revenind la articolele legii bugetul pe 2021, au mai rămas câteva ce vor putea primi votul după ce se votează celelalte anexe, cel mai probabil sâmbătă. Pe textul legii, amendamentele PSD au fost respinse, precum tichet pentru natalitate, 5% din PIB pentru educatie, finantarea incubatoarelor în universitati si altele.

Lucian Heius, secretar de stat la Ministerul Finanțelor a spus, la fiecare amendament, că „nu susține amendamentul prezentat”, iar în anumite cazuri mai adăuga „nu face obiectul de reglementare al legii bugetare” și „sursa de finanțare nu este clar identificată”, după caz.

Banii pentru pensiile speciale ale Parlamentarilor, încă în bugetele Senatului și Camerei Deputaților

A fost o discuție pe tema faptului că ar trebui mutate din bugetele Camerei Deputaților și Senatului pensiile speciale ale parlamentarilor către Ministerul Muncii, pentru că acestea au dispărut odată cu legea promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Lucian Heiuș a fost rugat să-și spună punctul de vedere pe această temă, iar el le-a spus că nu se știe exact impactul, dar conform legii banii duc oricum spre Fondul de rezervă dacă nu-s cheltuiți.

Așadar, bugetele celor două camere ale Parlamentului au fost adoptate și figurează în continuare acolo sumele pentru pensiile speciale ale parlamentarilor. (HotNews.ro)

Articolul precedentAnexă la buget NESUPUSĂ dezbaterii publice revarsă 380 de milioane către administrațiile locale ale puterii
Articolul următorFlorian Bodog: Ministrul Voiculescu este un MARE Mincinos!