Ieri, după dezbaterile din Comisiile de Sănătate ale Parlamentului privind bugetul pentru 2021, ministrul Vlad Voiculescu a declarat că el nu poate face spitale regionale după studii de fezabilitate realizate de niște firme de apartament, scrie senatorul bihorean și fost ministru al Sănătății, Florian Bodog.

Doar că Vlad Voiculescu a mințit!

Ce a “uitat” să spună, continuă Florian Bodog, este că în 2016 (în primul său mandat ministerial), Voiculescu a refuzat să facă studiile de fezabilitate pentru 3 spitale regionale prin Compania Națională de Investiții (CNI) și a preferat să apeleze la expertiza Băncii Mondiale, solicitând finanțare pentru aceste planuri prin Planul Junker.

În Mai-Iunie 2017, ca ministru al Sănătății am continuat demersurile inițiate de Voiculescu, astfel că Banca Europeană de Investiții (BEI) a derulat procedura de achiziție pentru cele 3 studii de fezabilitate. “Firmele de apartament” la care face referire astăzi Voiculescu și care au adjudecat realizarea SF-urilor au fost societățile Planet din Canada și Sante din Franța. Repet: ambele firme câștigătoare au fost selectate de BEI și nu de Ministerul Sănătății!

Studiile realizate de cele două companii străine au fost predate ministerului, astfel că astăzi Voiculescu ar trebui să se apuce de treabă. Doar că el nu prea vrea să muncească. Nici să semneze nu prea mai vrea. Și atunci inventează tot felul de motive mincinoase, încheie Florian Bodog. (sursa)

Articolul precedentPNL, USR și UDMR au lăsat banii pentru pensiile speciale în bugetul Parlamentului!
Articolul următorSenatorul PNL judecat pentru aderare la un grup infracțional organizat, verifică acum activitatea SIE