Procurorii DNA au efectuat, marți, mai multe percheziții  la Primăria Satu Mare și la sediul unor societăți comerciale, relatează site-ul presasm.ro.

Potrivit sursei citate, este vorba despre două proiecte, respectiv proiectul Lacului Cubic și despre proiectul privind construirea unei piste pentru biciclete.

  • Precizările DNA: ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate corupției și de fraudare a fondurilor europene comise în perioada 2020-2021. În cursul zilei de 22 martie 2022, ca urmare a obținerii autorizării legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții la sediul unei instituții publice din municipiul Satu Mare. În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”.
  • Reacția Primăriei Satu Mare: ”Primăria Satu Mare cooperează cu autoritățile și oferă tot sprijinul în ancheta DNA. Primăria a pus la dispoziția autorităților toate informațiile necesare pentru buna desfășurare a anchetei în curs și sprijină autoritățile prin toate mijloacele sale pentru o soluționare corectă a investigației, pe baza unor date transparente. Primăria este prima interesată de soluționarea rapidă și corectă a acestei situații.”

PresaSM amintește că fostul șef de proiect din cadrul Primăriei Satu Mare a demisionat după problemele apărute la fostul Lac Cubic. Potrivit sursei citate, la începutul lunii ianuarie, multe dintre alei se aflau sub ape, iar terenul era vizibil afectat. Proiectul încă se află în faza de implementare, iar lucrările nu au fost recepționate, au precizat reprezentanții Primăriei Satu Mare, care au adăugat și că au discutat cu reprezentanții companiei și le-au pus în vedere necesitatea remedierii situației.

Parcul care se află în proces de execuție este construit pe locul fostului lac din zonă. Autoritățile locale au licitat un proiect în valoare de 13.185.373,24 lei prin care au propus transformarea lacului, care între timp devenise o adevărată groapă clandestină de gunoi, într-un parc pentru petrecerea timpului liber.

Sursa Foto: PresaSM

Articolul precedentCâștigătorii pandemiei… Numărul românilor cu depozite de peste 100.000 de euro a crescut în anul 2021 cu 7.233, depăşind 54.500, iar valoarea cumulată a depozitelor peste acest prag a trecut de 12 mld. euro
Articolul următorProfitul băncilor din România, la nivel record