ZF.ro: Toate fondurile PII au avut anul trecut randament sub inflaţie pe fondul scumpirilor accelerate din economie.

Patru milioane de salariați români, adică aceia care anul trecut au avut contribuţii la fondurile de pensii private Pilon II prin viramentele obligatorii de 3,75% din salariul brut lunar, au plătit în 2021 comisioane totale de circa 577 mil. lei (115 mil. euro) pentru administrarea privată a econo­miilor pentru bătrâneţe de către societăţi de investiţii care numără circa 300 de angajaţi.

Astfel, în medie un salariat român a plătit circa 140 lei anul trecut sub formă de comisioane la fondurile de pensii, respectiv 12 lei lunar, comisioane care au fost virate în conturile celor şapte administratori, precum NN Pensii, Allianz Ţiriac Pensii Private, Metropolitan Life Pensii Private, arată calculele realizate de ZF din raportările fondurilor. Cu alte cuvinte, circa 2 mil. lei sub formă de comision pentru fiecare angajat al societăţilor de administrare P II.

„Atunci când ne uităm la nivelul comisioanelor încasate de administratori, este util să le raportăm la active“, spune Bogdan Dumitrescu, profesor universitar la ASE Bucureşti.

„Astfel, având în vedere cuantumul activelor aferente Pilonului II de pensii de la finalul anului 2020 de circa 75,14 mld. lei, ar rezulta un nivel de comisionare de circa 0,8%. Prin comparaţie cu comisioanele percepute în cadrul Pilonului III (1,5 – 2% anual din active) sau cu cele aferente fondurilor mutuale (1,5-3% anual din active), Pilonul II reprezintă cea mai avantajoasă formă de economisire aflată în prezent pe piaţa din România din perspectiva costurilor suportate de participanţi“, adaugă el.

Prin comisionul pe contribuţii, de 0,5%, salariaţii români au trimis aproape 50 mil. lei, în timp ce aproximativ 520 mil. lei sunt comisioanele de administrare. Cele din urmă nu sunt evidenţiate separat de fondurile de pensii, de exemplu în aplicaţia web sau mobilă în care un român îşi poate verifica contul de pensie, fiind percepute de administrator din activele fondului.

“Comisionul perceput de administratori din active diminuează valoarea unităţii de fond şi prin urmare a activelor participanţilor. În prezent nu este evidenţiat separat de către fondurile de pensii. Probabil că ar fi util din perspectiva creşterii transparenţei ca acesta să fie evidenţiat distinct”, spune Dumitrescu. În cazul comisionului pe contribuţii, 0,05% au mers către Autoritatea de Supraveghere Financiară iar 0,1% la Casa Naţională de Pensii.

Potrivit datelor ASF, cele şapte fonduri de pensii Pilon II numără circa 7 milioane de participanţi, dar anul trecut circa 4 milioane de salariaţi au avut virate contribuţii, diferenţa putând fi explicată de fluctuaţia locurilor de muncă. (Liviu Popescu)

Articolul precedentIoan Mang: Nu ne putem permite să rămânem la nivelul de furnizori de materie primă și de importatori de produse scumpe
Articolul următorUE va introduce cote de gen pentru a crește reprezentarea femeilor în conducerea companiilor