Parlamentul European caută stagiari, a anunțat instituția europeană pe contul său de Facebook. Stagiul de practică va dura 5 luni iar cei care vor fi admiși vor învăța ce înseamnă să lucrezi într-o instituție europeană. Termenul limită este 30 noiembrie.
Scopul stagiilor de studiu este de a contribui la educația și formarea profesională europeană a cetățenilor UE și de a oferi o perspectivă asupra activității Parlamentului European.
„Vești bune (de dat mai departe)! ️
Parlamentul European caută stagiari care să învețe, timp de 5 luni, ce înseamnă să lucrezi într-o instituție europeană!
Termen limită: 30 noiembrie 2021
Toate detaliile despre înscrieri sunt disponibile în rubrica de comentarii via Biroul Parlamentului European în România”, se arată pe pagina de Facebook a Parlamentului European.
Vezi aici.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un solicitant:
- vârsta de peste 18 ani;
- să cunoașteți o limbă străină;
- o diplomă (diplome) la nivel universitar;
- cazier judiciar eligibil;
- să nu fi lucrat mai mult de două luni consecutive în cadrul unei instituții sau organism al UE;
- să nu fi efectuat o vizită de studiu în secretariatul Parlamentului European cu șase luni înainte de începerea stagiului.
Parlamentul European este un angajator care garantează egalitatea de șanse; candidații fără distincție în ceea ce privește sexul, orientarea sexuală, mediul cultural, etnic și religios sau dizabilitatea sunt încurajați să aplice, fiind disponibile locuri de cazare rezonabile pentru candidații de succes cu dizabilități care pot avea nevoie de acestea. (sursa)