Un cititor, dintre cei care umplu tramvaiele sau autobuzele înainte de ora 6 pentru a merge la muncă, ne scrie în aceasta dimineață că în zona Dacia a avut de așteptat PESTE TREI MINUTE, de când va fi început omul să numere, pentru ca apa caldă să fie… caldă.
Pe lângă faptul că sunt prost plătiți – adevăratul motiv pentru care unii români pleacă, iată că din acei puțini bani, așa cum BihorNews scria nu de mult, oamenii sunt obligați, nu oriunde ci la Oradea!, să aștepte minute în șir ca sa facă un duș dimineața, plătind apa rece ca gheața la preț de apă caldă! Desigur, când ies din casă, nici gerul gerurilor nu îi mai poate impresiona…
Asta dacă locuiesc la etajele inferioare! Cei care văd orașul ”de sus”, de la etajele șase-șapte, așteaptă uneori și douăzeci de minute pentru ca apa caldă să ajungă la ei. Unii dintre ei – iar asta e cu adevărat revoltător în ”orașul în care toată România vrea să se mute”, sunt obligați, din lipsă de bani, să asculte pe la vecini și abia după ce aud apa curgând la aceștia, își fac și ei curaj să dea drumul la duș…
Este așadar o perioadă excelentă să fii urs polar în Oradea!
UPDATE: cititorul care ne-a contactat dimineață revine cu precizarea că locuiește la etajul doi!