Elev submediocru, candidat respins de două ori de învățământul superior românesc, beneficiar al unor burse misterioase, cunoscător din interior al sistemului penitenciar american și speculant bancar ratat, Florin Cîțu are un CV care l-ar recomanda cel mult pentru o poziție de management inferior într-o bandă de carderi din Vâlcea natală, scrie Patrick André de Hillerin într-un comentariu pentru Libertatea.
„Florin Cîțu este o șansă pentru România!”, a rostit Rareș Bogdan cu disperarea comendianului îndoielnic, ce nu găsește dezonorantă nicio tumbă pentru a mai smulge ceva simpatie de la spectatori. Câștigasem la loterie și, iată, nu știam. A fost nevoie să vină marele tălmaci să ne spună cât de fericiți suntem, în realitate.
Francezii fac, într-un fel, deosebiri între tipurile de șanse. Bonne chance (șansa bună, pentru a comite o barbarie lingvistică) înseamnă noroc, malchance (șansa rea, dacă vreți) este, desigur, ghinion. Ce fel de șansă este Florin Cîțu pentru România? Că asta a uitat să ne spună europarlamentarul Bogdan.
Ei bine, de multă vreme nu am mai avut șansa nefericită de a vedea în acțiune un asemenea monument de îngâmfare și autosuficiență. Este o șansă rea, clar, dar o șansă. Ne-am mai întâlnit cu astfel de fenomene în trecut și ne vom mai întâlni și în viitor, dar va fi din ce în ce mai rău.
La Adrian Năstase, îngâmfarea rodise pe o educație net superioară celor pe care le întâlnim în prezent. La Klaus Iohannis fudulia, ciocănită ușor, întoarce sunet de gol. Dar în cazul lui Florin Cîțu vorbim despre înfumurare pură, despre grandomanie cronică bazată pe nimic altceva decât pe fum. Sau pe fumuri.
Elev sub-mediocru, candidat respins de două ori de învățământul superior românesc, beneficiar al unor burse misterioase, cunoscător din interior al sistemului penitenciar american și speculant bancar ratat, Florin Cîțu are un CV care l-ar recomanda cel mult pentru o poziție de management inferior într-o bandă de carderi din Vâlcea natală.
Când, cu aceste date, ajungi, totuși, premierul unei țări, fie ea și România, n-ai cum să nu te crezi protejatul divinității, indiferent de inițialele respectivei divinități.
De miercuri la prânz, de când s-a declanșat criza guvernamentală, întoarcem pe toate fețele cauzele care au dus la această situație. Că-s numirile de procurori sau că sunt cele 10 miliarde de euro din Programul Saligny. Cel mai probabil nu despre asta este vorba, iar criza are o singură cauză majoră: Florin Cîțu, această șansă pe care nici nu știam că o avem și pe care mulți nici măcar nu și-au dorit-o.
Florin Cîțu este cel care trebuie să-l păstreze mulțumit pe Klaus Iohannis și tot Florin Cîțu este cel care a promis primarilor PNL și trebuie să livreze cât mai rapid, înainte de congres.
Nici președintele Iohannis și nici primarii PNL nu sunt persoane foarte răbdătoare: odată-i vezi că, dacă nu te-ai mișcat îndeajuns de rapid, își aruncă ofuscați paltonul pe limuzină.
Așa că premierul era obligat să livreze, și încă repede, căci de asta depindea viitorul său imediat. Noi poate vom mai întâlni șanse ca domnia sa. Aproape sigur vom mai întâlni, dar Florin Cîțu nu va mai avea niciodată șansa de a fi și prim-ministru, și șef de partid, și de a visa, din aceste poziții, o candidatură la prezidențiale.
„Nu vă jucați cu USR-PLUS, suntem aici să rămânem!”, a declarat, cu doar câteva zile înainte de declanșarea crizei, Dan Barna. Iar Florin Cîțu nu s-a mai jucat. Avea de ales nervii primarilor actuali și ai fostului primar din Sibiu și nervii USR-PLUS.
Indiferent de rezultatul acestei alegeri, indiferent dacă va exista o moțiune de cenzură, dacă aceasta va trece sau nu, dacă vom avea un nou premier sau doar niște noi miniștri, măcar nu mai asistăm la o joacă, așa cum le place politicienilor să considere tot ceea ce fac. Suntem martorii unei ditamai bătăi de joc.
Și nu la adresa unui partid de 15% în sondaje, ci la adresa unei țări întregi. Asta este marea noastră șansă, de care ar trebui să ne bucurăm, probabil. Căci șansa de a schimba lucrurile în bine, sau măcar de a spera că putem face asta, o vom mai avea de-abia peste trei ani lungi și chinuitori, la alegeri. Da. Atât de prost stăm.
Citeşte întreaga ştire: Nu vă jucați cu USR, jucați-vă cu România! E mai docilă
