În ultima duminică din octombrie în peste 100 de localități din România și Ungaria se vor aprinde focuri de veghe, scrie presa maghiară. Demersul face parte din acțiunile secuilor care își doresc autonomia Ținutului Secuiesc.

Alături de focurile care vor fi aprinse şi pe culmile unor munţi și dealuri din apropierea localităţilor participante va fi citit şi manifestul CNS prin care se cere autonomia Ținutului Secuiesc, potrivit hirado.hu.

Focuri de veghe au fost aprinse pentru prima oară în 2015, cu scopul de a marca şi de a face vizibile graniţele Ţinutului Secuiesc, care sunt, în mare parte, şi graniţe lingvistice şi culturale, mai scrie agenția maghiară.

Proclamaţia focurilor de veghe, semnată de Balázs Izsák, susține că autonomia teritorială ar putea fi o garanţie a securităţii, păcii şi prosperităţii, potrivit MTI. De asemenea, se afirmă că populaţia din zonele locuite de secui solicită în continuare autonomia teritorială chiar şi după epidemia de coronavirus, după toate tensiunile vieţii internaţionale.

“Noi nu ameninţăm, noi perseverăm. Mergem pe calea legală, folosind mijloace paşnice. Însă lumea şi securitatea sunt ameninţate de acele forţe, puteri şi foruri care ignoră o aspiraţie paşnică”, a spus Balázs Izsák. Potrivit preşedintelui CNS, acesta este un “mesaj serios”, motiv pentru care este necesar să se aprindă în fiecare an focurile de veghe ale păcii şi să se semnaleze că demersul CNS urmează calea legală, iar cu rugăciunea rostită în comun construieşte pe o bază a credinţei creştine, susţinând pacea în întreaga lume.

Autonomia teritorială este respinsă de România și, potrivit Constituției, este imposibil de acordat. Ținutul Secuiesc este o regiune istorică a României, situată în sud-estul Transilvaniei, într-o zonă locuită majoritar de secui, pe teritorii care aparțin administrativ în principal de județele Covasna, Harghita, o parte din Mureș, dar și din Alba, Bacău, Cluj și Neamț. (sursa)

Articolul precedentPeferințele culinare ale românilor. Două specialități importate au ajuns în topul comenzilor
Articolul următorErdogan se dezlănțuie împotriva Occidentului, la un miting în Istanbul. ”Vreți un război între cruce și semilună?” Mai este Turcia țară membră NATO?