Ion Cristoiu: Amestecul Serviciilor în tulburările de stradă are în România de o tradiție solidă, indiscutabilă, în diversiunile puse la cale de Siguranță în anii interbelici. Un congres studențesc ținut la Oradea sub guvernarea Vintilă Brătianu, avînd la Interne pe ambițiosul I. G. Duca, se transformă într-un spațiu al tulburărilor. Nae Ionescu în articolul, Dar studenții?…, în Cuvîntul, 12 februarie 1928, se ocupă de procesele unora dintre cei care au devastat, antisemit, magazine și prăvălii la Oradea:

„Ne vine de la Craiova o scrisoare: simplu, stîngaci, în fraze rupte de năvala lăuntrică a unui mare năcaz, un părinte ne întreabă cum se face că atîția oameni se găsesc să ceară amnistie pentru Bujor, care se știe doară cîtă are pe suflet, și nimeni nu se gîndește a reclama aceeași amnistie pentru studenții cari zac încă prin cazematele de la Jilava

Pe acest părinte îndurerat trebuie să-l lămurim; ca să se dumirească și el – dar și studenții cari se agită infructuos în căutarea unei soluții, pentru a repara o nedreptate evidentă. Studenții de la Jilava nu vor fi amnistiați. Guvernul, care îngăduie lui Cristescu-Plăpumarul, vechi comunist în legătură cu poliția, să «se cumințească», pentru a putea intra în noua mișcare socialistă, poate amnestia cel mult pe Bujor. Dar nu pe studenți. Guvernul d-lui Duca știe foarte bine că adevărații vinovați în devastările de la Oradea au fost demult «făcuți scăpați» și că cei care zac încă în închisoare sînt, în marea lor majoritate, țapi ispășitori. Guvernul știe că e nedrept și pătimaș; și tocmai aici e nodul întregei afaceri.

Căci, după condamnările – cu judecată – de la Consiliul de Război, au urmat condamnările, fără nici un fel de judecată prealabilă, de la Universitate. Au fost eliminați, prin înfrîngerea celor mai elementare reguli de omenie, studenți dați delicvenți pe listele poliției.

Vă închipuiți că d-nii Duca și complicele său Pangratti s-au îndoit un singur moment de revolta pe care eliminările de la Universitate o vor provoca? Credeți poate că eminentul cîștigător în ale legii, pe care o întoarce pe toate părțile, tocmai pentru ca să o calce mai bine, rectorul Pangratti, nu-și dă seama că autonomia universitară a fost lezată? Ar fi copilăresc să cădem în asemenea cursă. Nu. Ci toate au fost astfel făcute, ca să provoace. Și, cînd intenția aceasta e vădită, cînd, somat să revină asupra pedepselor, rectorul recomandă o soluție dilatorie, putem nădăjdui în amnistierea studenților? Dar asta ar însemna pur și simplu încetarea unei agitații – și, în socotelile subversive ale d-lui Duca, liniștea este exclusă.”

Anunțul unei greve universitare declanșate de studenți îl face pe publicist să se întrebe dacă nu cumva își va băga aici coada Siguranța Generală, Mătușa Varvara, cum îi spunea comuniștii ilegaliști în perioada dintre războaie, Mătușa SRI-ului de azi, cum i-am zice noi, martori la atîtea mișcări de stradă de origine necunoscută:

„Fapt e că astăzi studenții, înțelegînd că nu mai au nimic de așteptat de la simțul de dreptate al celor mari, se consfătuiesc în vederea declarării grevei. Să nu ne înșelăm singuri. La noi, grevă universitară însemnează scandal; trebuie să însemneze scandal. Dar scandalul poate fi de două feluri: benign – întreținînd o agitație pe care, la urma-urmelor, o mai poate ajuta și Siguranța Generală – sau violent.

Primul fel de scandal e cel pe care îl dorește d-l Duca. De cel de-al doilea se teme. Pe care vor și pe care pot să-l facă studenții? Depinde cum sînt: studenți ai Universității, sau agenți ai Siguranței Generale.”

sursa – cristoiublog.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.