Citind raportările oficiale din săptămânile trecute, mi-a sărit în ochi că de vreo lună, „autoritățile” au raportat doar câteva decese de COVID-19 pe zi, în schimb acestora le-au adăugat, zilnic, zeci și chiar sute de decese din 2020. Decese „uitate” afară din statistici de Orban, dar care sunt numărate cu exactitate acum de Cîțu și compania.

Pe 18 mai 2021, în raportarea „autorităților” apăreau pentru prima dată, pe lângă decesele la zi, și 10 decese „anterioare intervalului menționat, introduse în baza de date la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate„. De la aceste 10 decese raportate tardiv, numărul deceselor din trecut raportate acum a continuat să crească văzând cu ochii, recordurile fiind 214 (pe 9 iunie) și 260 (pe 26 iunie). Practic, începând din data de 28 mai și până acum au fost raportate doar vreo 500 de decese de COVID-19 plus alte vreo 4000 de decese „anterioare intervalului”. Adică de vreo 4 ori mai mulți din trecut. În „marea relaxare” de acum, nimeni parcă nu mai vrea să audă de morți, așa că informația nu a stârnit prea multe valuri. Doar că…

Doar că aceste raportări întârziate (nimeni nu ne-a explicat concret de ce acum) confirmă ceea ce spunea fostul ministru al Sănătății (de tristă amintire) Vlad Voiculescu de la USR. Acesta a fost dat afară din Guvern de Cîțu tocmai pentru că a îndrăznit să îl contrazică pe tema morților. Voiculescu a îndrăznit să spună că morții sunt ascunși prin statistici, ceea ce a știrbit din „autoritatea” lui Cîțu. Drept urmare, Voiculescu a fost schimbat din funcție. Doar că, acum Cîțu s-a apucat să-i bage el în statistici pe morții „ascunși” de care zicea Voiculescu.

Dincolo de jocurile politico-economice ale guvernanților de „dreapta”, raportările de astăzi creează o confuzie și mai mare decât cea în care am trăit până acum. Dacă Voiculescu a avut dreptate (raportările lui Cîțu de astăzi confirmă acest lucru), atunci înseamnă că Cîțu a mințit. Dar atunci, știind care e adevărul, de ce l-a dat afară pe Voiculescu? Nu în ultimul rând se pune problema ce mai caută un gogoman în fruntea Guvernului?

În orice caz, acest nou episod confirmă ceea ce știam deja: „autoritățile” au manipulat și vor continua să manipuleze statisticile pandemiei în funcție de interesul lor politic. Problemele sunt create din pix și tot din aceleași pixuri vine și soluția „salvatoare”. Așa va rămâne și la valul al patrulea. (printreranduri.net)

Articolul precedentCe a uitat să ne spună gogomanul Cîțu!
Articolul următorCod galben de caniculă până la sfârşitul lunii în mai multe județe din țară