Ministerul Finanțelor a publicat noua listă a accizelor pentru anul 2024. Astfel, carburanții ar urma să se scumpească începând cu 1 ianuarie. Reamintim că noul tabel al Finanțelor este de fapt aplicarea prevederilor din Ordonanța trenuleț care prevede că accizele la benzină și motorină se măresc cu 50% din creșterea prețurilor de consum de la 1 ianuarie și cu încă 50% de la 1 iulie 2024.
Cu cât se va mări prețul la benzină și motorină de la 1 ianuarie 2024
Atenție, ne referim la creșterea accizei. E posibil ca prețul să se modifice și din cauza condițiilor pieței, așa cum s-a mai întâmplat.
Benzină fără plumb: 29 bani/litru
Benzină cu plumb: 35 bani/litru
Motorină: 26 bani/litru
Dacă ne uităm pe monitorulprețurilor, vedem că astăzi un litru de benzină standard în București este de 6,5 lei/litru (diferă puțin de la o locație la alta). Astfel, dacă s-ar păstra această valoare, de la 1 ianuarie 2024 ar urma să coste 6,79 lei/litru.
La motorină prețul este de aproape 7 pe litru, iar la unele benzinării e puțin peste. Dacă am lua în considerare acest preț, de la 1 ianuarie ar urma să se mărească la 7,26 lei/litru.
Cu cât crește acciza de la 1 iulie 2024
Benzină fără plumb: 43 bani/litru
Benzină cu plumb: 50 de bani/litru
Motorină: 39 bani/litru. (sursa)