Patrick Andre De Hillerin: Cu vreo trei luni, trei luni și puțin în urmă, în mediul audiovizual din România a a vut loc o importantă scurgere de capital uman. Din fericire, deși deversarea avea un imens potențial toxic, de data aceasta s-a evitat răspândirea emisiilor dăunătoare, prin neproliferare.

Ca să mai tăiem din aluzii și eufemisme, revenind la normal, să spunem ce s-a întâmplat, de fapt: Silviu Mănăstire, realizator TV de talie globală, a întrerupt relațiile de orice fel cu B1 TV, după șapte ani de colaborare.

Este posibil ca foarte multă lume habar să n-aibă cine este Silviu Mănăstire, dat fiind că audiența B1 TV arareori mai depășește 38-39.000 de telespectatori, în prime-time. De aceea, vom încerca o scurtă recapitulare a subiectului:

Plecat din Bistrița natală la Cluj, Silviu Mănăstire a fost atât de prins în scandalul șantajelor în masă executate de trustul de presă Gazeta, încât n-a ratat o trecerea prin fața procurorilor din Cluj. Om maleabil, înțelegător al realităților imediate, S.M. a intrat la parchet ca suspect și a ieșit, fluierând, ca martor. Aia e, se mai întâmplă.

Fugit, mai degrabă decât plecat, și din Cluj, Mănăstire a încercat câteva slujbe în trustul Realitatea, nu prea i s-au potrivit, așa că a virat-o rapid spre ugerul generos al statului. Acolo a găsit rapid o țâță la care să se mufeze, devenind consilier al Andreei Paul Vass. Dar n-a adăstat mult pe-acolo, găsind ceva mai bun, respectiv pe ministrul de atunci al Economiei, Lucian Bode, care-l unge consilier personal și taman ce se pregătea să-l bage și-n CA-ul de la Transelectrica, pe bani buni, când guvernul Ungureanu s-a prăbușit cu zgomot, lăsând ditamai Mănăstirea fără stareț.

Silviu al nostru a căzut în picioare, în curtea Realității TV, unde a început o emisiune despre Internet. El spunea că este o emisiune despre politicieni și candidați, dar, de fapt, era și a rămas, toată viața ei, o emisiune despre Internet. Astfel, Dosar de candidat și, ulterior, Dosar de politician, a fost mereu o emisiune făcută cu dezvăluiri făcute de către marele anchetator media Google. Punct ro, mai ales. Mănăstire, un mare admirator al motorului de căutare lansat de Page și Brin, își făcea emisiunea punând cap la cap munca a zeci de ziariști care chiar riscaseră, deseori, scriind despre un subiect. Mândru de el, Silviu Mănăstire compila informațiile, le punea un fundal sonor urlător și le prezenta drept investigații proprii. Sau nu le prezenta, căci politicienii aveau și această opțiune: să oprească apariția vreunui episod de emisiune care-i privea. Cum se putea întâmpla asta, va rămâne mereu un mister pentru ANAF, de exemplu, care n-a colectat niciodată taxe.

În fine, Mănăstire și-a mutat emisiunea de la Realitatea la RTV, iar de acolo la B1 TV, unde a transformat-o în talk-show. Alt model de business, alte venituri, altă viață.

Până la urmă s-a terminat și povestea asta, nu foarte amiabil între televiziune și angajat. Se mai întâmplă. Și cum piața media este foarte afectată economic, Silviu Mănăstire n-a prea mai găsit vreo televiziune care să-l ia în brațe cu emisiune cu tot.

Norocul lui, însă, că există domnul Bode. Lucian Bode, da, secretarul general al PNL. Iar domnul Bode are nevoie de o echipă de șase secretari generali adjuncți, opt secretari regionali și un secretar internațional, echipă pe care și-o numește singur-singurel. Ei bine, după atâția ani sacrificați pe altarul presei, Silviu Mănăstire poate ajunge iar în preajma lui Bode, de data asta ca secretar general adjunct al PNL. O să fie chiar haios în ședințele PNL-ului, când Rareș Bogdan și Silviu Mănăstire se vor bate care să modereze, iar colegii, în virtutea obișnuinței, se vor căuta prin buzunare ca să poate lua cuvântul. (catavencii.ro)

Articolul precedent”Raport CNAIR”. Anul ăsta s-au construit 10 km de autostradă și 70 de vile
Articolul următorRomânia începe să plătească dozele de ser COVID expirate, comandate de către Florin Cîțu. Alexandru Rafila: „O lipsă de grijă și de profesionalism!”