Procurorii DNA au trimis-o joi în judecată pe Ana Guț, medic la Casa Județene de Pensii Bihor, pe care o acuză că ar fi luat mită de 334 de ori de la pacienți cărora le-a eliberat certificate false de invaliditate, potrivit unui comunicat.

Cu aceste certificate, beneficiarii încasau de la stat diverse indemnizații.

Faptele s-ar fi petrecut într-o singură lună, în perioada 11 mai – 15 iunie 2015. În total, medicul bihorean e acuzat că a primit 51.970 lei și 3.330 euro.

Persoanele care ar fi dat mita solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate, efectuarea revizuirii medicale a pensionarilor de invaliditate aflați în evidență, întocmirea formularelor de concluzii medicale la revizuire ori referitoare la concediile medicale (prelungirea concediului medical peste 90 de zile și propunerea prelungirii concediului medical peste 180 de zile).

O altă inculpată în dosar este asistenta Violeta Dorina Coșa. Ea a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției, aceasta recunoscând comiterea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată (36 acte materiale) și complicitate la infracțiunea de luare de mită, în formă continuată (23 acte materiale). Acordul prevede o pedeapsă de doi ani și opt luni închisoare cu suspendare.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză și de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani (2.427.255 lei identificate la perchezițiile domiciliare) și asupra acțiunilor / instrumentelor financiare / bunurilor puse sub sechestru. (sursa)

Articolul precedentRușinea Europei! Medic german acuzat că a vaccinat 20.000 de persoane cu un ser dezvoltat de el
Articolul următorProcesul verbal care demonstrează plata amenzilor nu mai trebuie trimis la Poliţie, conform unei legi promulgate azi