Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Colentina, din București, a scris un mesaj emoționant și dramatic în același timp, în care explică ce înseamnă, mai exact, secția de Terapie Intensivă.

O caracterizează ca fiind ”secția dintre viață și moarte”, ”nu linia întâi, ci ultima șansă la viață”, dar și locul unde, din păcate, se moare.

”ATI-ul este secția dintre viață și moarte. Din păcate, da, se moare în ATI.

Pentru că în ATI ajung cazuri extrem de grave, pacienți, oameni cu dezechilibre majore date de diverse boli grave, de multe ori descoperite foarte târziu, în stadii terminale, oameni care necesită suport al funcțiilor vitale, oameni care se operează de cancere în stadiul 4 de prea multe ori sau oameni care se operează când ajung la complicații ale unor tumori ce ar putea fi tratate cu succes dacă ar fi descoperite mai devreme,; cu AVC-uri ajunse mult după debut la mai mult de 24-48 de ore si aș putea continua lista pe zece pagini”, scrie Laura Zarafin pe Facebook.

Medicul punctează importanța prevenției și a controalelor periodice, în special după 40-50 de ani. Ea adaugă că nu se pot întâmpla minuni la ATI sau la UPU dacă oamenii și-au neglijat sănătatea toată viața.

”Ideea este că oamenii ar fi bine să știe că de prevenit este mai bine decât de tratat, că e normal să mergi la controale medicale periodice, după 40-50 de ani anual sau măcar la 2 ani.

După părerea mea, ATI-ul nu este linia întâi, ci reprezintă ultima șansă la viață.

Din păcate există boli și complicații ale unor boli care au o mortalitate extrem de mare și în loc să întelegem asta, tot mai mulți învinovățesc cadrele medicale.

Starea de sănătate nu se obține niciodată neglijându-te toată viața, pentru ca apoi să speri că la UPU și în final la ATI se întâmplă minuni.

Cumva, nu știu cum, intreaga politică sanitară trebuie schimbată și început cu educația sanitară, prevenție, screening”, mai scrie Laura Zarafin. (sursa)

Articolul precedentValeriu Gheorghiţă anunţă că România ar putea începe vaccinarea cu a treia doză anti-COVID din octombrie
Articolul următorCompetență și integritate. Cazul Vâlceanu