Viitorul președinte al PNL, Florin Vasile Cîțu susține „competența și integritatea” în ceea ce privește numirile în funcții publice. Susținerea sa se manifestă nu doar prin vorbe, ci mai ales prin fapte – scrie printreranduri.net.

Iată cum se manifestă „competența și integritatea” în cazul numirii lui Dan Vâlceanu în funcția de ministru al finanțelor.

Vâlceanu este un traseist politic notoriu. El și-a început cariera la tineretul PSD (tatăl său fiind vechi membru PDSR), a trecut la PDL, iar apoi devenit mare lider PNL. De asemenea, familia lui Vîlceanu este cunoscută, conform viitorului fost președinte al PNL, Ludovic Orban pentru „contractele grase pe care le are cu statul.”

Așadar, omul e super-competent la făcut bani pe spinarea statului, ceea ce ne dă speranțe că va ști și cum să colecteze mai mult la bugetul statului. Nu de alta, dar va fi în interesul lui direct și personal ca statul să aibă un buget cât mai mare, astfel încât să poată da în continuare contracte „grase” către firmele familiei sale*.

În ceea ce privește integritatea, aici nu încape nicio îndoială: omul are principii ferme și o coloană vertebrală extrem de elastică, fiind adeptul lui Marx. Grucho Marx, nu Karl Marx. Grucho Marx spunea că „acestea sunt principiile mele. Dacă nu îţi plac, am altele.” Așa și noul ministru al finanțelor: discuțiile despre afacerile familiei trebuie să înceteze! Că așa vrea el! Ce atâtea discuții și suspiciuni…

*Apropo de afaceri, societatea familiei Vâlceanu este implicată într-un dosar de evaziune fiscală.

Dosarul a plecat de la un control al ANAF Gorj, inspectorii având suspiciuni că firma înregistra tranzacţii fictive, doar pe hârtie, cu scopul de a diminua impozitul pe profit şi de a deduce TVA, o practică larg răspândită între „antreprenorii” mioritici.
Ulterior directorii de la ANAF Gorj care au dispus controlul la firma lui Vâlceanu au fost mutaţi disciplinar în alte judeţe. Să nu uităm că anul trecut, ministrul Finanţelor era chiar actualul premier Florin Cîţu, în vreme ce Dan Vîlceanu trece un apropiat al acestuia, apropierea celor doi fiind de altfel și singurul criteriu luat în considerare la numirea lui Vâlceanu în fruntea Ministerului finanțelor.

Astăzi, Vâlceanu este șeful șefilor ANAF. De acum, firma familiei se poate concentra pe afaceri și nu pe controale. (printreranduri.net)

Articolul precedentMedic ATI cere un sistem de sănătate publică bazat pe prevenție și educație sanitară: ”Terapia Intensivă nu este linia întâi, ci ultima șansă la viață”
Articolul următorDeputatul Ioan Mang: Am terminat drumul Remeți – Valea Drăganului încă din septembrie 2020!