Președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat, pe Facebook, lansarea platformei online România Dorită, în care cetățenii să poată spune ce-și doresc de la guvernanți în următorii ani. Ciolacu promite că opiniile primite vor fi luate în calcul la crearea unui program de dezvoltare a României.

„Vă propun să construim un program de dezvoltare a României care să plece de la ideile venite de la oamenii obișnuiți. Este momentul ca prioritățile reale ale românilor să se reflecte în acest plan pe baza căruia să administrăm țara în următorii patru ani.De aceea, lansăm această platformă prin care dorim să adunăm propuneri pe fiecare domeniu important, de la sănătate, educație, muncă și mediu la economie, transport, agricultură și justiție”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Răspunsuri sugerate pe site-ul platformei

Postarea sa conține un link către site-ul www.romaniadorita.ro, unde este prezentat mai pe larg obiectivul proiectului.

„Scopul nostru este să construim un program de dezvoltare a României care să adune în primul rând ideile valoroase venite de la oamenii obișnuiți, nu să fie un plan realizat, ca de obicei, doar de politicieni și de experții stabiliți de conducerea partidului”, se spune pe site.

Cei care au lansat platforma susțin că propunerile vor fi selectate pentru fiecare din domeniile importante de interes public.

„Te rugăm să ne scrii cum vezi tu soluții punctuale la cele mai importante probleme din viața unui om simplu și a familiei sale: ce se întâmplă cu educația copiilor, cum va fi dacă mă voi interna într-un spital, cum vom avea mai repede autostrăzi prin toată România, cum facem să respirăm un aer mai curat sau care sunt soluțiile ca să redeschidem fabrici și uzine locale ca să producem mai mult în România”, se mai spune pe site.

Deocamdată, este disponibilă completarea unui formular online cu propuneri doar pentru patru domenii: sănătate, puterea de cumpărare, educație și economie. În fiecare secțiune, se află un set prestabilit de răspunsuri, dar este posibilă și completarea unei casete cu propuneri proprii. (sursa)

Articolul precedentLasconi (USR) plătește un consultant american care a lucrat și pentru Iliescu!
Articolul următorDupă medicii români din Franța, și cei din Germania reacționează în cazul „Sf. Pantelimon”