Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog scrie despre faptul că Ludovic Orban spune acum că regretă “profund că nu putem asigura tot necesarul prin achizițiile pe care le facem la nivel național.” În acest context, senatorul bihorean nu îi acceptă premierului liberal regretele, spunând că dacă în ultimele luni s-ar fi ocupat de guvernare și nu de anticipate, ar fi putut organiza și achizițiile atât de necesare. Iată ce a scris Forian Bodog.
”Dacă în luna ianuarie, în loc să vă țineți de anticipate, ați fi făcut achiziții de teste și echipamente, ați fi găsit, că nu era penurie! Iar azi personalul medical ar fi fost protejat!
Dacă ministrul Economiei semna pe 24 ianuarie, nu pe 24 martie, ordinul ca Romarm să producă echipamente pentru protecția medicilor și asistenților, azi n-am fi avut spitale în carantină și sute de cadre medicale infectate!
Dacă în ianuarie, Iohannis ne-ar fi spus că e ceva serios, așa cum spunea OMS, nu că efectele noului virus sunt ca „în orice răceală”, atunci probabil că toată țara s-ar fi pregătit de pandemie, nu de anticipate!
La ce ne folosesc acum regretele, Ludovic Orban?”
Reaminitm faptul că autoritățile române au fost avertizate de OMS în ianuarie să se pregătească pentru noul coronavirus. Informația a devenit publică abia în luna Martie!