Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, luni dimineaţă, după un accident soldat cu 13 răniţi şi un decedat, produs pe autostrada A1, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că un microbuz cu numere de Cehia, care se îndrepta spre graniţă, a intrat într-un TIR care staţiona în coloană la doi kilometri de frontieră. În microbuz se aflau 17 pasageri ucraineni, iar ISU a constatat că 14 dintre aceştia au suferit răni. Una dintre persoanele aflate în microbuz a decedat.

Mai multe unităţi SMURD şi ambulanţe s-au deplasat pentru a prelua răniţii. Victimele au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Poliţiştii fac cercetări la locul accidentului pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii coliziunii dintre microbuz şi TIR. (sursa)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.