Nici măcar după ce a provocat ceea ce chiar domnia sa numește o catastrofă, dl Iohannis nu se poate abține de la aroganțe și nici nu e în stare să asume curajos poziția de președinte al României, adică să se ridice la înălțimea celor 6,2 milioane de voturi.

„S-a declanșat o catastrofă”, zice dl Iohannis. Nu „s-a”, nu e nimic impersonal aici. Domnia sa și Florin Cîțu au declanșat o catastrofă prin uciderea vaccinării în primăvară.

Ca să fie foarte clar. În primăvară, dl Cîțu a ridicat toate restricțiile, declarând practic victoria împotriva pandemiei. Cronologia acelei nebunii a fost realizată de Emlian Isailă.

Președintele Iohannis, la rândul domniei sale, spunea că România a învins pandemia. Deci e în regulă.

Efectul nu e pe bănuieli sau suspiciuni. E pe cifre: dacă pe 15 mai, data marii decizii de relaxare, s-au vaccinat 119.021 oameni, după o săptămână, pe 22 mai, se mai vaccinau doar 75.000 de persoane. Și scăderea a continuat până la câteva mii pe zi.

De ce? E simplu. Există o categorie care s-a vaccinat prima, cu sute de km parcurși uneori până la locul găsit liber. Acum mulți fac a treia doza. Există o categorie, antivaxxeri convinși, cu care nu e nimic de făcut. Sunt pierduți. Și există cea mai largă categorie de nehotărâți, sceptici, indolenți etc.

Ei aveau nevoie de un motiv să se vaccineze și să învingă uneori o teamă indusă de tot felul de teorii alarmiste și necombătute pe limba lor.

Dacă acești oameni au aflat că pandemia a fost învinsă și restricțiile au fost ridicate, dacă au văzut că pot zburda liberi peste vară, de ce să se mai obosească sau, conform teoriilor conspiraționiste, să riște?

Atunci Iohannis și Cîțu au declanșat catastrofa. Restul a fost doar o evoluție logică, potențată desigur și de alte elemente. USR nu s-a opus în Guvern relaxărilor care au ucis vaccinarea. Iar acum președintele are aroganța să le spună oamenilor: “până vă convingeți să vă vaccinați, din păcate, e nevoie de restricții prin care să putem avea grijă de cei vulnerabili”. Ca un profesor care pedepsește elevii că nu și-au făcut tema. O temă despre care el le-a spus că nu mai e necesară.

De ce au fost decise ele? Pentru că dl Cîțu trebuia să câștige congresul PNL. Singura ambiție, singurul obiectiv al acestei veri criminal pierdute.

Dl Iohannis nu asumă nicio responsabilitate pentru semnalul fundamental greșit dat oamenilor. Nu asumă nicio responsabilitate pentru că a susținut în fruntea Guvernului un premier care a transformat România în cimitirul Europei.

Și nu își asumă nici răspunderea unor măsuri de corecție a propriilor prostii. A ieșit marți ca să anunțe ședința de miercuri, când a anunțat că vineri va spune Guvernul ce va intra în vigoare luni. În timp ce la 3 minute moare câte un om.

Așa a făcut Macron, care are în față niște alegeri extrem de dificile? Așa a făcut Draghi în Italia? Așa face un om de stat?

Și același președinte ar trebui să propună joi un nou premier. Florin Cîțu e agățat cu dinții și ghearele de funcție, știind că dacă o pierde, un nou congres pentru un nou președinte PNL e doar o chestiune de luni. Și în jurul lui o haită flamandă, de-abia instalată.

Să vedem dacă Klaus Iohannis va avea puterea să treacă peste voința unui pigmeu politic care chiar se crede politician.

Aici nu e vorba despre USR. Marea greșeală a lui Florin Cîțu nu a fost revocarea lui Stelian Ion. Aici este vorba despre faptul că dl Cîțu a împins Romania în criza de acum. Este vorba despre faptul că dl Cîțu nu mai are cu cine să facă majoritate, nu-l mai vrea nimeni în afară de camarila lui.

Încăpățânarea cu care liberalii se cramponează de acest mort politic este nu doar sinucigașă, este de-a dreptul criminală.

La fel ca blocarea președintelui în fața rebeliunii dlui Cîțu, a propriei pierderi galopante de popularitate și în fața soluțiilor pe care nu are curajul să le aplice.

Ioana Ene Dogioiu / spotmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.