ZF.ro: Bursa de Valori Bucureşti a urcat cu aproximativ 30% în 2021, dinamică dată de indicele principal BET, adică de cele 19 companii incluse în componenţa sa, în timp ce lichiditatea medie zilnică a acestui an s-a ridicat la 86,4 mil. lei, potrivit datelor BVB.

A prognoza ce acţiuni vor evolua mai bine sau mai prost în 2022, este din capul locului un exerciţiu riscant, având în vedere posibila apariţie a unor ştiri, evoluţii sau circumstanţe, imprevizibile la acest moment şi care ar putea avea o influenţă semnificativă asupra pieţei bursiere.

Ca atare, o astfel de prognoză nu poate oferi decât o clasificare a perspectivelor de creştere sau de scădere a titlurilor listate la BVB. În acest sens, Alin Brendea, director general adjunct al societăţii de brokeraj Prime Transaction, vede trei criterii foarte importante care vor condiţiona evoluţia acţiunilor în 2022.

“Primul este sectorul de activitate – poate cel mai important factor al evoluţiei pentru un emitent listat. 2022 va fi un an selectiv cu creşterile bursiere. Nu cred că vom avea un trend absolut general de aprecieri bursiere, ci acestea se vor cantona doar în anumite sectoare economice. Al doilea criteriu va fi politica de dividend. Cât timp dobânda real negativă va fi omniprezentă pe pieţele monetare, acţiunile care oferă dividende semnificative vor rămâne unele dintre cele mai căutate active bursiere. Nu în ultimul rând, într-un astfel de clasament un rol important îl va avea aşa numitul efect de bază: baza de comparaţie pentru evoluţia din anul următor. Cu alte cuvinte, de exemplu, unei acţiuni care a scăzut în acest an îi va fi mai uşor să crească anul următor”, explică Alin Brendea.

Folosind ca bază de selecţie BET-BK, indice de referinţă pentru administratorii de fonduri, Brendea a ales cinci acţiuni care ar putea “bate” media de creştere în 2022.

“BRD (domeniu de activitate profitabil, randament ale dividendului ridicat, efect de bază relativ favorabil), MedLife (domeniu de activitate profitabil, model de creştere accelerată, posibilitatea de a accede în componenţa indicilor FTSE Russell), OMV Petrom (domeniu de activitate profitabil, randament al dividendului peste medie), Purcari (domeniu de activitate în creştere, politică de dividend atractivă), Transgaz (efect de bază semnificativ, startarea proiectelor de exploatare a gazului din Marea Neagră)”, spune brokerul.

La polul opus, cinci acţiuni care ar putea înregistra evoluţii sub medie ar putea fi “TeraPlast (efect de bază important după creşterea record din anul curent, randamente ale dividendelor în scădere), Impact (efect de bază important după creşterea record din anul curent, creşterea costurilor cu materiile prime şi cu salariile), Conpet (plafonarea activităţii, tendinţa de a diminua importanţa petrolului în mixul de resurse energetice), Electrica (preţurile mari ale energiei electrice, concurenţa care se intensifică în domeniu), Sphera Group (efecte negative ale pandemiei de Covid-19, concurenţa pieţei de livrări la domiciliu)”.

Pe de altă parte, Lucian Isac, director general al casei de brokeraj Estinvest, se aşteaptă “la un an 2022 cu o volatilitate ridicată (peste ce am avut anul acesta) şi cu randamente la dividend cu o singură cifră”.

El consideră că provocările anului 2022 rămân la un nivel ridicat şi constau în presiunile pe sistemul economic de aprovizionare şi nivelul preţurilor peste tot în lume. Cauzele principale, spune el, sunt restricţiile luate în trecut şi la momentul actual şi pot fi preconizate cu probabilitate mare ca apariţii şi pe viitor, dacă luăm în considerare mutaţiile rapide ale virusului şi lichiditatea în exces alimentată de băncile centrale şi dorită ca principal suport al activităţii economice.

“Restricţiile ar putea conduce la concentrarea activităţii economice, reducerea activităţii agenţilor economici mici, distorsionarea activităţii economice prin accesul diferit la ajutoarele statului şi îndepărtarea de legile pieţei libere, creând monopoluri şi constrângeri în aprovizionare şi desfacere. Se vorbeşte foarte des de zombificarea a numeroşi agenţi economici în USA şi cred că este o consecinţă directă a intervenţiilor repetate în economie prin restricţii şi stimuli”, afirmă Lucian Isac.

CEO-ul Estinvest adaugă faptul că lichiditatea infuzionată de băncile centrale şi în acelaşi timp extrem de diferită de la stat la stat ca şi formă şi cantitate a dus şi duce la creşterea preţurilor în mod accelerat peste tot în lume, dar în acelaşi timp la tensiuni, presiuni în sistemul economic pe cerere şi ofertă –

“Aşa numitele şocuri pe cerere şi ofertă dau şi vor da mari bătăi de cap băncilor centrale, aşteptându-se reacţii de restrângere a lichidităţii în 2022. Aceste restrângeri îngrijorează că vor lovi economia prin presiuni pe îndatorarea agenţilor economici în contextul posibilelor restricţii date de omicron”, anticipează Isac.

Evenimentele cu impact negativ cel mai pregnant ar putea fi escaladarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina, ajungându-se la o confruntare deschisă şi la apariţia stagflaţiei la nivel regional şi global, fenomen despre care se vorbeşte din ce in ce mai mult în ultima perioadă. (Tibi Oprea)

citiți materialul întreg pe ZF.ro

Articolul precedentMircea Coșea: 2022 nu e un an în care să iei credite, să faci cheltuieli pentru casă. Economiile să fie păstrate doar în moneda națională
Articolul următorOFICIAL: Salariul mediu brut 2022 este mai mare, în România