Deputatul PSD Ioan Mang solicită specialiştilor medicali, Colegiului Naţional al Medicilor, să formuleze protocoale pentru tratamentul COVID-19 acasă, de la primele simptome, astfel încât populaţia, cu sprijinul medicilor de familie, să fie ajutată să se trateze pentru a nu se ajunge la cazuri grave. (sursa)

Contactat de BihorNews.ro, președintele PSD Bihor a precizat că a formulat această solicitare tocmai pentru că, așa cum se vede, ”multe persoane ajung prea târziu la spital, de cele mai multe ori în forme extrem de grave, în loc ca românii să știe ce pot și trebuie să facă de la primele simptome, desigur, sub supravegherea medicilor.

Vedem și în țările vecine, unele cu un număr mai mic de persoane vaccinate, că au reușit într-o mare măsură să nu își blocheze spitalele, secțiile ATI, să nu își epuizeze personalul medical. Și au reușit să aibă și medicamente, din care pe unele ni le donează și nouă. Guvernanții de la noi nu au reușit nimic din toate astea.

Eu consider că este nevoie să știm, clar, cum să identificăm primele simptome ale COVID, cât mai devreme și, tot așa, să avem acces la acele medicamente care pot preveni agravarea bolii. Nu mă refer aici la tratamente luate după ureche sau de pe Internet, ci la un protocol medical oficial de tratament, la care oamenii să aibă acces, la recomandarea medicului de familie.

Eu cred că aceste medicamente ar trebui să fie decontate în toate farmaciile, nu doar în cele din spitale unde, oricum, vedem că e tragic, vedem că nu au destule, vedem că oamenii nu mai știu încotro să apuce pentru a face ei rost de ele! Acest guvern nu s-a gândit niciodată la soluții reale, necesare și, mai ales, la îndemână! Eu sunt convins că toate farmaciile ar aduce și ar vinde aceste medicamente antivirale dacă ar avea voie, dacă ar fi decontate și în urma unui protocol clar de tratament.

Vaccinarea, este clar, te ajută să scapi de formele mai grave ale bolii, dar esențial, consider eu, este să putem testa masiv și să putem trata boala din primele zile, înainte să ajungem la forme grave, la spital, sau chiar la terapie intensivă când, de multe ori, e prea târziu.”

Articolul precedentCând este indicat să faci doza trei a vaccinului anti-COVID. Medic: „Sunt două recomandări esențiale pentru doza suplimentară”
Articolul următorNou ajutor din partea Ungariei pentru România, în lupta cu boala COVID. ”Epidemia nu ține cont de frontiere”