România a ajuns să aibă un număr record de contracte de muncă active – 6,68 milioane – grație măsurilor și politicilor competente promovate de miniștrii PSD – scrie deputatul bihorean Ioan Mang într-o postare pe Facebook. Se face acum dovada, spune Ioan Mang, cât de hazardate au fost criticile celor care reclamau așa-zise consecințe nefaste ale impozitării contractelor parțiale de muncă la nivelul salariului minim.

Este un veritabil succes! Pe lângă cel mai mare număr de contracte de muncă din ultimul deceniu – 6.683.855, România are acum și cel mai mare număr de angajatori – 735.410 și cel mai mic număr de pensionari în sistemul public – 4,78 de milioane.

Din august, de când a intrat în vigoare impozitarea la nivelului salariului minim a contractelor parțiale și până în prezent – adică în 5 luni – numărul contractelor de muncă a crescut cu 109.053. Mare parte dintre ele sunt contracte parțiale transformate în contracte cu timp integral de muncă, ceea ce aduce consistente beneficii suplimentare salariatului – contribuție integrală la pensie, vechime, drept de șomaj, asigurări de sănătate, mai spune președintele PSD Bihor.

De remarcat că numărul salariaților/contractelor de muncă a ajuns să fie consistent mai mare decât al pensionarilor, spre deosebire de perioadă cât raportul era invers; acest lucru înseamnă și o capacitate sporită de asigurare a sustenabilității sistemului public de pensii.

Articolul precedentMarius Budăi: „Pensiile tinerilor vor fi mai mari decât ale părinţilor”
Articolul următorDe la cititori. Cât de mult (nu) o respectă… Primarul din Oradea se face ‘coleg’ cu un șef de stat!