Apa termală cu gaze care iese la suprafaţă în localitatea Supuru de Sus din judeţul Satu Mare provine dintr-un puţ mai vechi, adânc de 30 de metri, pe care reprezentanţii staţiei de carburanţi doreau să îl cureţe, nefiind necesară evacuarea populaţiei, a anunţat, joi, conducerea Instituţiei Prefectului.
Subprefectul Altfatter Tamas a declarat, într-o conferinţă de presă, că puţul aparţine de o benzinărie privată, iar în momentul unor lucrări a început să ţâşnească apă termală cu gaze.
“În imediata vecinătate a staţiei de benzină a existat un foraj din care a curs apă încontinuu cu un debit foarte mic. Reprezentantul acestei societăţi a angajat o altă societate ca să cureţe acel foraj, probabil pentru a avea presiune mai bună. În momentul în care aceştia au intervenit, s-a degajat, pe lângă apă termală, nisip şi gaze naturale. Concentraţia acestor gaze variază, diferă, sunt momente în care concentraţia este mică, aproape de zero, şi sunt momente când această concentraţie creşte. În continuare iese atât apă termală, cât şi diferite tipuri de gaze, concentraţia lor este într-o tendinţă de fluctuaţie, presiunea a scăzut. În momentul de faţă presiunea este de aproximativ 7-8 bari”, a spus Altfatter Tamas.
Zona a fost închisă, fiind asigurat un perimetru de 800 de metri de la care nu se mai permite accesul cetăţenilor.
Subprefectul Romeo Pop a spus că, din informaţiile primite de la specialişti, reiese că gazele nu sunt periculoase, astfel că nu există pericol şi nu se impune evacuarea populaţiei.
“Cele mai apropiate case de această zonă sunt 4-5, nu se impune deocamdată să îi dislocăm pe acei oameni. Iniţial, se vorbea de o rază de acţiune de 1.600 de metri, ceea ce nu este necesar, specialiştii ne-au spus această treabă”, a spus Romeo Pop.
Activitatea staţiei de carburanţi din localitatea Supuru de Sus, care se află în vecinătatea locului de unde iese apă cu gaz metan, a fost sistată pentru înlăturarea riscurilor, informează, vineri Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare.
La faţa locului se află trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de terapie intensiv mobilă, un echipaj de prim ajutor şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă cu 21 cadre militare. Echipajele CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear) din cadrul ISU Maramureş şi un echipaj CBRN din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă din Ciolpani, Bucureşti, care se afla la ISU Bihor pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au detectat gaz metan.
“Pentru protecţia cetăţenilor a fost stabilit un perimetru de siguranţă faţă de locul intervenţiei. De asemenea, a fost transmis şi un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT. În urma măsurătorilor realizate, până la această oră, s-a detectat următoarea substanţă, respectiv gaz metan în concentraţie de: 284 ppm”, au precizat reprezentanţii ISU Someş Satu Mare.
Circulaţia rutieră pe DN 19A, în zona localităţii Supuru de Sus din judeţul Satu Mare a fost oprită, miercuri seara, din cauza unor degajări de gaze ca urmare a unor lucrări de forare, informează centrul INFOTRAFIC.
Poliţiştii recomandă şoferilor să folosească rutele ocolitoare Supuru de Jos – DJ 196 – Hodod – Cehu Silvaniei sau Supuru de Jos – DC 116 – Sechereşa – DN 1F – Tăşnad – DJ 191 – Marghita. (sursa)