Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finalul lunii iunie 2021, de 9.659 persoane, în creştere cu 132 persoane faţă de perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Cei mai mulţi, respectiv 4.346, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, în cazul acestora înregistrându-se şi cea mai mare pensie medie, respectiv 19.962 de lei, din care 18.659 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 803 persoane. Pensia medie era de 5.737 lei, din care 3.010 lei suportaţi de la bugetul de stat.

Dan Barna, Raluca Turcan si Eugen Tomac

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 764 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.834 de lei (2.595 lei de la bugetul de stat).

Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.418 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.337 lei, din care 7.528 de lei suportaţi din bugetul de stat.

La finalul lunii trecute, în Piața Victoriei a avut loc un protest față de nerespectarea promisiunii de către guvern privind desființarea pensiilor speciale. (ziare.com)

Articolul precedentSindicatul SANITAS respinge obligativitatea vaccinării cadrelor medicale, mascată prin impunerea testării personalului medical din bani proprii
Articolul următor62% din români cred că ne îndreptăm spre o direcție greșită