Tehnologiile nucleare americane SMR (Reactoare Modulare Mici), care ar urma să fie implementate în România, sunt neautorizate în Europa, susţine Geenpeace.
„Preşedintele Klaus Iohannis continuă, pas cu pas, să compromită prezenţa României la evenimentul climatic COP26 Glasgow. Ieri şi-a exprimat susţinerea pentru noi capacităţi nucleare în România până în 2028 (după ce cu doar câteva ore mai devreme era promotor al tehnologiilor verzi). Ne referim la <noile> tehnologii nucleare americane SMR (Reactoare Modulare Mici), neautorizate încă în Europa. Niciun reactor nuclear de acest tip nu a fost construit, nici în SUA, nici într-o altă ţară din lume. Prin urmare, România ar urma să devină un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate”, se arată într-un comunicat al Geenpeace.
Reprezentanţii organizaţiei susţin că energia nucleară prezintă riscuri inacceptabile pentru mediu şi omenire şi e mult prea scumpă şi prea greu de dezvoltat.
„În mod categoric, nu e o soluţie pentru criza climatică. Tehnologiile bazate pe energie regenerabilă sunt mature, au un preţ competitiv şi trebuie să fie prioritizate pe agenda politicienilor. Preşedintele Iohannis ar trebui să ştie şi că românii nu îşi doresc centrale nucleare noi. Un sondaj al YouGov publicat în luna octombrie spune că 66% dintre români nu vor ca o centrală nucleară să se construiască în vecinătatea lor. În acelaşi timp, sprijinul pentru energia verde, din partea cetăţenilor, este la cote foarte înalte în România”, se mai arată în comunicat. (sursa)
În ianuarie 2021, Nuclearelectrica SA a primit un grant nerambursabil de 1,27 milioane de dolari din SUA pentru servicii necesare în procesul de găsire a locațiilor pentru amplasarea unor reactoare nucleare modulare, de mici dimensiuni, potrivit unui comunicat al companiei. Locațiile sunt altele decât Cernavodă, unde funcționează acum Reactoarele 1 și 2 ale Centralei Nucleare.