Canalul oficial de YouTube al familiei regale britanice, The Royal Family, a postat în urmă cu puțin timp întreaga înregistrare a ceremoniei de azi, de la castelul Windsor, lângă Londra, cu prilejul trist al înmormântării prințului Philip, soțul reginei Angliei, stins din viață la 99 de ani, în data de 9 aprilie.

Căsnicia dintre Prințul Philip și regina Elisabeta a durat 73 de ani!

Au fost ceremonii pline de emoție la Castelul Windsor. Regina Elisabeta a II-a și-a luat astăzi adio de la Philip, prințul ei viking, cum îi plăcea să-i spună, după 73 de ani de căsnicie. Odată cu familia regală, milioane de britanici și-au luat rămas bun de la cel mai longeviv prinț consort din istoria Regatului Unit. (sursa)

Prințul Philip a avut parte de o ceremonie militară, dar nu și de funeralii naționale. A fost dorința lui. În deplină concordanță cu restricțiile antipandemie, la slujba din capela Saint George au participat doar 30 de persoane, în frunte cu suverana.

În timpul procesiunii funerare, dar și pe durata slujbei, prinții William și Harry NU au stat departe unul de celălalt și au ieșit împreună din biserică.

Fotografia preferată a reginei Elisabeta cu prințul Philip

Cu câteva ore înainte de funeraliile prințului Philip, Casa Regală a publicat o fotografie cu ducele de Edinburgh și regina Elisabeta. Imaginea datează din 2003 și a fost realizată în Scoția de nora cuplului regal, Sophie, contesă de Wessex, în timpul unei vacanțe. Elisabeta și Philip poartă ținute de picnic, sunt relaxați și zâmbitori. Potrivit site-ului familiei regale, fotografia este una dintre preferatele suveranei britanice, pentru că-i aduce aminte de vremurile când ducele era sănătos și o prezență constantă lângă regină.

Elisabeta a II-a, care spune că moartea lui Philip a lăsat un gol imens în viața ei, a vrut ca această fotografie să fie publicată pe paginile de social media ale casei regale, pentru ca memoria prințului consort să fie una pozitivă, dincolo de tristețea pierderii sale. (sursa)

Postarea VIDEO poate fi urmărită în întregime aici.

sursa foto: bbc.co.uk

Articolul precedent12 simptome COVID trăite de Ion Ţiriac
Articolul următorAutorităţile române anunţă că vaccinul Johnson & Johnson este sigur și eficient