Într-o postare publicată recent pe pagina sa de Facebook, social democratul orădean Florian Sîrca dezvăluie ceea ce el numește cel mai păgubos parteneriat public-privat realizat în Oradea de Ilie Bolojan. Filmarea poate fi vizionată la acest link.
Asta, spune Sîrca, în timp ce sute de străzi din Oradea zac de mai bine de zece ani fără utilități, fără a fi modernizate sau pietruite.
Este vorba despre concesionarea prin licitație publică a mai multor loturi de terenuri pe strada Ceyrat din Oradea, unde s-au construit peste 700 de apartamente.
Construcția acestor apartamente, spune Florian Sîrca, a adus dezvoltatorului un beneficiu de minim douăzeci de milioane de euro, iar Primăriei Oradea o cheltuială de minim zece milioane de euro, bani pe care nu-i va recupera nici în două decenii, întrucât impozitele care se plătesc în această zonă sunt undeva la 50.000 de euro anual!
Cele zece milioane de euro cheltuite de Primăria Oradea, spune Florian Sîrca, au fost pentru realizarea drumurilor de incintă, drumurilor de legătură, aleilor de circulație, parcărilor, a unor poduri și drumuri de acces, precum și pentru extinderea tuturor utilităților.
Aștept cu nerăbdare, mai spune Florian Sîrca, să îmi spuneți și dumneavoastră dacă considerați această investiție sau acest parteneriat o performanță pentru administrația penelistă. (sursa)