Apropo de importanța alegerilor europene și aderarea României la spațiul Schengen, cea mai importantă problemă de rezolvat de către țara noastră la nivel european, observ cu amărăciune că manifestul electoral al PPE adoptat la București – pe care unii încearcă să-l prezinte ca fiind o mare ”victorie” – nu este altceva decât praf în ochii românilor! – scrie senatorul bihorean Forian Bodog pe blogul său.

În condițiile în care formularea din documentul respectiv este una cât se poate de vagă (se cere ”aderarea cât mai curând posibil a României la spațiul Schengen), perspectiva rămâne una incertă, cel puțin din partea popularilor europeni!

Acest lucru, scrie Florian Bodog, este întărit de faptul că Austria, prin vocea cancelarului Karl Nehammer prezent și el la București, a anunțat clar că se opune în continuare aderării României la Schengen.

În ceea ce privește așa-zisa ”unanimitate” cu care s-a adoptat această rezoluție inutilă, comunicarea celor de ”dreapta” este una înșelătoare: popularii austrieci nu au mai votat împotriva prevederii privind spațiul Schengen pentru că această delegație pur și simplu nu a fost prezentă în sală.

Așadar, partidele popular europene și-au dovedit încă odată, și la evenimentul de la București, impotența de a tranșa practic o problemă stringentă a României la nivel european, problemă care ține exclusiv de liderii acestor partide!

Este o mare deosebire față de social-democrații europeni, care s-au pronunțat în nu mai puțin de 4 rânduri, inclusiv social-democrații austrieci, pentru susținerea aderării complete a României la spațiul Schengen. De două ori au votat rezoluțiile în Parlamentul European, o dată la Congresul PES de la Malaga de anul trecut și recent, săptămâna trecută, prin aprobarea cu unanimitate a Programului Politic al PES la Roma! – mai scrie senatorul bihorean. (sursa)

Articolul precedentLipsa internetului l-a dus pe un bărbat în pragul nebuniei. A ieşit cu un topor şi a tăiat cablurile din holul blocului, apoi şi-a terorizat vecinii
Articolul următorPlați instante fără comisioane suplimentare în UE. Când se implementează și în afara zonei euro