Aproximativ 100 de fermieri au venit miercuri cu tractoarele în București, pentru a protesta față de lipsa de finanțare a agriculturii. Ei acuză că subvenţiile au fost înjumătăţite anul acesta, reclamă întârzierea depunerii proiectelor europene, blocajul financiar din mai multe sectoare, excluderea investiţiilor în irigaţii și neacordarea despăgubirilor după seceta de anul trecut, în ciuda promisiunilor repetate ale ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

Oamenii spun că nu au primit încă despăgubirile promise pentru pagubele suferite după seceta de anul trecut.

“Este imoral ca înainte de campania electorală să promiți că vei da despăgubiri pentru secetă, apoi prin diverse tertipuri să încerci să nu le mai dai.

Noi, fermierii privați suntem la prima generație, nu ne-am putut capitaliza, nu a fost timp, nu au fost nici bani, subvențiile au fost la jumătate față de media europeană.

Trendul e ca din 10 ani, cam 6 – 7 sunt secetoși, dar până acum seceta nu a intrat în despăgubirile asigurătorilor.

Am auzit multe promisiuni în 30 de ani, prea puține s-au îndeplinit. Nu există un program de dezvoltare a agriculturii pe 10 – 20 de ani”, a declarat la Digi24 Samson Popescu, fermier din Timișoara.

Protestul cu tractoare a început la ora 12.00, din fața Academiei Române. Fermierii au plecat cu utilajele agricole spre Parlament.

Asociația Fermierilor: Vorbim de securitatea alimentară a României

Fermierii reclamă subvențiile de la bugetul național înjumătățite față de 2020, întârzierea demarării noilor sesiuni de depunere a proiectelor europene, blocajul financiar din sectorul creșterii bovinelor, colapsul sectorului de creștere a porcinelor, problemele noi din sectorul creșterii păsărilor, renunțarea la programul Tomata, excluderea investițiilor în irigații și a celor opt depozite regionale din PNRR, riscul de insolvență pentru fermierii afectați de secetă în 2020 din cauza neacordării despăgubirilor, precum și lipsa unei consultări reale cu fermierii pentru implementarea Politicii Agricole Comune 2021-2027.

“Acest protest este al tuturor fermierilor români, fie că sunt din sectorul vegetal, fie că sunt din zootehnie. Subfinanțarea cronică a agriculturii este o problemă la nivelul întregii țări.

Vorbim de securitatea alimentară a României și de viitorul satului românesc. Am ales ca loc al protestului Palatul Parlamentului pentru că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, conform Constituției. Iar acești fermieri, cărora le-a ajuns cuțitul la os, sunt parte a poporului român, și hrănesc acest popor, iar semnalul lor de alarmă trebuie ascultat și, mai departe, găsite soluții pentru rezolvarea problemelor din agricultură”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.

Asociația Forța Fermierilor a organizat, în 18 și 22 februarie 2021, două acțiuni de pichetare a sediului Ministerului Agriculturii pentru a protesta public împotriva neincluderii în Legea Bugetului de Stat din acest an a despăgubirilor de secetă, în ciuda promisiunilor repetate ale ministrului Agriculturii, Adrian Oros. (sursa)

Articolul precedentIoan Mang: Nu au niciun plan de redresare!
Articolul următorNegocierile cu privire la reforma Politicii Agricole Comune, în linie dreaptă. Vor fi costuri!