De la 1 februarie se aplică reduceri mai mari la energie iar companiile vor fi sancționate mai dur dacă emit facturi greșite, potrivit unei ordonanțe aprobate de guvern.

Noile reguli au provocat conflicte ieri în coaliție, pentru că social-democrații au insistat ca tăierile să se aplice și pentru facturile din ianuarie, însă Ministerul Justiției nu a dat undă verde pentru prevederi retroactive.

Nicolae Ciucă, Premier: ”Am finalizat acest set de măsuri se va aplica pentru februarie și martie, după discuțiile din coaliție, sindicate, reprezentanți”.

Potrivit ordonanței de urgență, la electricitate este stabilit un tarif plafonat la 0,8 lei/kWh. Veți plăti însă mai puțin, adică 0,68 de lei/kWh, în cazul în care consumați cel mult 500 kWh lunar.

Virgil Popescu: ”Facem un calcul simplu – cineva care consuma 500 kwh şi cineva care consuma 500 kwh înainte de a creşte acest plafon plătea 1 leu/kwh, deci 500 de lei, acum.. dacă se scade plafonul e 80 de bani se mai aplica şi acel discount plăteşte 68 de bani – 68 înmulţit cu 500 plăteşte undeva la 300 şi ceva de lei”.

La gaze, veți plăti cel mult 0,31 lei/kWh, indiferent de consum, față de 0,37 lei în prezent. Iar consumul maxim pentru a vă încadra în compensarea de 40% trebuie să fie de 300 de mc pe lună.

De exemplu, o familie cu un consum de 230 mc, aferent unui apartament cu trei camere, factura veche ar fi de 682 de lei. Noile reduceri ar face ca sumă să scadă la 539 lei.

În cazul firmelor, inclusiv a celor din industria alimentară, prețul plătit este plafonat la 1 leu pe kWh la energia electrică și la 0,37 lei la gaze, dar patronii sunt nemulțumiți.

Florin Jianu, Consiliul IMM-urilor: ”În acest moment pierd toți – și consumatorii, și IMM-urile, dar și statul de aceea venisem cu soluția de preț reglementat”.

Cu doar câteva ore înainte de ședința Guvernului în care trebuia aprobată ordonanța noilor reduceri din energie, Marcel Ciolacu a ieșit nervos după o discuție de urgență în biroul lui Florin Cîțu.

În coaliție, social-democrații au cerut amânarea deciziei și aplicarea ordonanței nu doar pentru februarie și martie, așa cum este scris în proiectul ministerului Energiei, ci și pentru facturile din ianuarie, adică retroactiv. Ministerul Justiției nu a dat undă verde propunerii, din cauza riscului ca ordonanța să fie declarată neconstituțională.

Revenirea la piața reglementată, așa cum era acum un an, a fost discutată în coaliție, dar abandonată pentru moment de Guvern.

Între timp, autoritățile sunt cu ochii pe recalcularea milioanelor de facturi emise pentru noiembrie și decembrie. Toate trebuie refăcute, automat, deci fără ca oamenii să facă ceva, până aproape de finele săptămânii viitoare. Cresc totodată și amenzile aplicabile companiilor care nu vor respecta noile reguli. Cea mai mare sancțiune, pentru facturi eronate de pildă, va fi de 200 de mii de lei, adică de patru ori mai mare decât cea de acum.

Noile măsuri înseamnă 3 miliarde de lei costuri suplimentare la buget. (sursa)

Articolul precedentPSD vrea să renegocieze plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii din PNRR. Marius Budăi: „Premierul a agreat”
Articolul următorPrimăria comunei Țețchea anunță începerea proiectului „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 pentru elevii si cadrele didactice din Comuna Țețchea, județul Bihor”