După ce au anunțat că miercuri vor fi eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, „un prim pas” pe care îl vor duce la îndeplinire, liderii coaliției se văd nevoiți să amâne demersul de modificare a statutului deputaților și senatorilor din motive procedurale.

Dan Barna a anunța luni că în coaliție s-a decis ca la prima ședință de plen reunit, programată miercuri, să fie inclusă pe ordinea de zi inițiativa de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. „Miercuri când va fi o ședință de plen reunit să avem pe ordinea de zi și să votăm eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Un prim pas pe care îl vom duce la îndeplinire”, a declarat liderul USR PLUS.

Însă, la ședința Birourilor Permanente Reunite de marți dimineață, conducerea Parlamentului a decis să trimită inițativa la comisie astfel încât să fie obținute toate avizele și să fie îndepliniți pașii procedurali. 

Eliminarea pensiilor speciale ar urma să fie adoptată într-o ședință de plen reunit săptămâna viitoare.

„Am decis să se constituie mâine comisia de statut, se trimit proiectele cu termen de raport o săptămână și vor fi introduse la vot în plenul reunit săptămâna viitoare”, susțin surse din coaliție.

La ședința BPR, social democrații au solicitat organizarea unui plen reunit chiar marți pentru eliminarea pensiilor speciale, însă propunerea a fost respinsă. (sursa)

Articolul precedentDispută privind măștile în Europa
Articolul următorCurg acuzațiile la „Apele Române”: Angajați ai companiei, muncitori la ferma penelistului Costel Alexe