Elevii s-au reîntors la școală. Cursurile față în față se vor desfășura în școlile unde rata de vaccinare este de peste 60 la sută, în rândul angajaților, dar și în localitățile unde incidența îmbolnăvirilor este de sub trei la mie.
În paralel, toți elevii urmează să fie testați de două ori pe săptămână. Clasele vor intra în sistem online la depistarea unui caz pozitiv.
În prima săptămână, merg la școală doar elevii din clasele de gimnaziu și de liceu. Cei mai mulți abia așteptau să se întoarcă la ore.
“Să interacționez cu colegii să îmi văd colegii. Mie mi se pare foarte important să îmi văd colegii. M-am testat, negativ, Sunt foarte fericit, că am putut să revin la scoală”, a spus un elev.
După modificările aduse anului școlar, ca urmare a vacanței fortațe din luna octombrie, semestrul I s-a prelungit după vacanța de sărbători. Vor exista două săptămâni pline pentru elevi: vor susține lucrări, vor lua note, astfel încât să–și încheie mediile. Nu va mai exista o vacanță intersemestrială, iar semestrul al doilea începe luni, 17 ianuarie.
Semestrul al doilea va avea 20 de săptămâni de cursuri și se va încheia în data de 10 iunie. Va exista o singură vacanță de primăvară, care va include Paștele și ziua de 1 Mai. Pentru moment, autoritățile vor să mențină școlile deschise și nu iau în calcul trecerea în sistem online.
Sorin Ion, secretar de stat în învățământul preuniversitar: “Ministerul Educației își dorește să își desfășoare cursurile în sistem față în față. Evident că în continuare vor funcționa cele două criterii după care școlile învață în sistem față-în față – rata de incidență la nivel de localitate să fie sub 3 la mie sau procentul de vaccinare al cadrelor didactice din unitatea de învățământ să fie peste 60 la sută”.
În luna decembrie, peste 14 mii din cele 18 mii de unități de invământ aveau o rată de vaccinare de peste 60 la sută. În plus, mai bine de 70 la sută din personalul care lucrează în sistemul de educație este vaccinat anti-Covid.
Cu toate acestea, deschiderea școlilor imediat după vacanța de Crăciun a fost criticată de unii specialiști. Cercetătorul Octavian Jurma susține că revenirea elevilor la ore va fi un catalizator pentru infecțiile cu tulpina Omicron.
Octavian Jurma, cercetător: “Va fi o explozie de cazuri la o săptămână – două după deschiderea școlilor. Omicron provoacă un număr mai mare de spitalizări în rândul copiilor decât Delta. Nu se vor infecta toți copiii, dar majoritatea claselor din mediul urban vor fi infectate încă din prima săptămână”.
Autoritățile mizează însă pe testarea elevilor și profesorilor. Doar că, deocamdată, în școli sunt stocuri doar pentru testarea de la început de săptămână. (sursa)