Într-o postare pe Facebook, vicepreședintele CJ Bihor, penelistul Mircea Mălan, anunță începerea, cândva mai la toamnă, a lucrărilor de reabilitare a drumului Salonta – Tinca, cu o lungime de 23 de kilometri.

Toate bune și frumoase, desigur, pe principiul consacrat de PNL Bihor conform căruia e bine că se face…, însă noi avem câteva observații:

  1. Liderul penelist omite să spună că, vreme de PATRU ani, grupul politic din care face parte a votat în Consiliul Județean Bihor ÎMPOTRIVA acestor lucrări, din 2016 și până în luna iunie a anului 2020.
  2. Dacă PNL Bihor nu s-ar fi împotrivit fără niciun argument, doar în… ciudă, drumul putea fi gata deja de multă vreme și oamenii îl puteau folosi!
  3. Ce s-a schimbat între timp? Cum ce? Conducerea la Consiliul Județean…
  4. Nu doar că drumul putea fi gata dar, date fiind creșterile repetate ale prețurilor în ultima jumătate de DECENIU, costurile pentru buget, deci pentru toți bihorenii, puteau fi mult mai mici. Mulțumim, PNL Bihor!…
  5. Iată, așadar și din păcate, încă o dovadă de politică făcută nu pentru oameni, ci pentru imagine.

Ne întrebăm, oare merită(m)?

Articolul precedentComercianții din Mamaia, informați de Ro-Alert că a venit un turist în stațiune!…
Articolul următorUrgent APIA! Termen de 10 zile pentru ca acești fermieri să nu-și piardă subvenția!