Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, vine cu noi precizări. Acesta a vorbit despre trecerea poliţiştilor judiciari de la MAI la Ministerul Justiţiei. Ce spune ministru și cum ar putea fi realizată această modificare?

Mai exact, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode este de părere că este imposibil ca poliţiştii judiciari să treacă de la Ministerul Afacerilor Interne la Ministerul Justiţiei.

Acesta a explicat faptul că este vorba de 60% din Poliţia Română, iar acest lucru ar crea o mare problemă pentru cele două ministere, care nu ar putea fi gestionată. Mai exact, este vorba despre 28.000 de poliţişti de Poliţie Judiciară din cei 48.000 de poliţişti cât are Poliţia Română.

“În programul de guvernare este prevăzut preluarea Poliţiei Judiciare de la MAI la Ministerul Justiţiei. În urma unor discuţii pe care le-am avut cu Ministerul Justiţiei, şi noi, şi Ministerul Justiţiei, am ajuns la concluzia că acest lucru este, practic, imposibil.

Vorbim de peste 28.000 de poliţişti de Poliţie Judiciară din cei 48.000 de poliţişti cât are Poliţia Română astăzi, 60% practic din Poliţia Română ar trebui conform acestei reglementări să treacă în subordinea Ministerului Justiţiei, ceea ce ar crea o mare problemă în MAI şi o problemă la fel de mare în Ministerul Justiţiei pentru că nu ar putea să îi gestioneze”, a declarat Lucian Bode. 

Un ghid pentru polițistul judiciar

Totodată, ministrul de Interne a mai menționat că este nevoie de un ghid al poliţistului judiciar. În acest mod, s-ar putea înțelege mai ușor dacă din cei 28.000 de poliţişti de poliţie judiciară doresc să ajungă la DNA o mie, iar din cei o mie pot fi selectaţi cei 50-150 de câţi are nevoie această structură de elită.

“Astăzi un poliţist detaşat la DNA, spre exemplu, în momentul când expiră mandatul primim la MAI o solicitare de prelungire cu încă trei ani a respectivului mandat şi cred că ar fi nevoie să avem un ghid al poliţistlui de poliţie judiciară astfel încât să ştii, dacă din cei 28.000 de poliţişti de poliţie judiciară doresc să ajungă la DNA o mie, din cei o mie pot fi selectaţi cei 50-150 de câţi are nevoie această structură de elită.

Nu să-mi vină parchetul să îmi spună Popescu vreau să îl detaşaţi la DNA şi din cei o mie care se califică profesional să poată să fie recrutaţi cei mai buni”, a explicat Bode.

De menționat este faptul că, vicepremierul Dan Barna a precizat că ministrul Justiţiei Stelian Ion va avea zilele următoare, la sediul ministerului, consultări cu reprezentanţii fiecărui partid de coaliţie. Totodată, el menționa că trebuie să existe un acord în coaliţie privind modificarea legilor justiţiei.

”În momentul de faţă, aceste legi sunt în dezbatere. Nu o să mă exprim pe un punct, pentru că va fi o decizie a coaliţiei. (…) În momentul de faţă poziţia mea este de a respecta prevederile din programul de guvernare. Evit să detaliez pe conţinut. Nu am spus că mi-am schimbat poziţia reflectată în programul de guvernare”, a completat vicepremierul. (capital.ro)

Articolul precedentVal de ironii pe rețelele sociale după ce s-a aflat că Mark Zuckerberg folosește Signal
Articolul următorBarna vrea să îl întreacă pe Cîțu la FAKE NEWS!