Ziua de astăzi aduce vreme neobișnuit de caldă pentru luna Decembrie. Maximele pornesc de la 7 grade în depresiuni și ajung la 18 -19 grade în regiunile sudice.

În jumătatea nordică și pe la munte se mai adună norii și s-ar putea să picure puțin, iar pe creste va fulgui trecător. În rest, găsim soare și atmosferă plăcuta, însă acum, dimineața, avem puțină ceață în vestul, în centrul și în nordul țării.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici o să avem o zi însorită și se face mai cald decât ar fi normal la această dată. După prânz se vor înregistră 17, poate chiar 18 grade Celsius.

Mai sus, în Moldova sudica și în nordul Munteniei găsim soare, vreme bună și temperaturi mai ridicate decât ieri. Maximele se opresc la 14 grade, iar acum, dimineața, sunt ceva condiții de ceață.

În jumătatea nordica a Moldovei și în Bucovină se face mai cald decât ieri și maximele ajung la 15-16 grade. Pe aici se mai adună norii, izolat s-ar putea să ploua slab, iar la munte apar câțiva fulgi de zăpadă.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem puțină ceață în primele ore ale zilei. Mai tărziu vor fi înnorări și câțiva stropi de ploaie, dar apare puțin și soarele printre nori. La munte o să fulguiască trecător, iar la amiaza se vor înregistră cel mult 13 grade.

În ținuturile vestice temperaturile rămân ridicate pentru luna Decembrie. Maximele ajung la 15 grade în sudul Banatului, pe la Reșița. O să avem vreme schimbătoare, înnorări, dar și perioade însorite.

Și în Transilvania se mai aduna norii. O să picure trecător și vântul se întețește în zonele de munte. Apare puțin și soarele pe parcursul zilei, iar temperaturile urcă până la 15 grade.

În Oltenia ne-așteaptă o zi superba, cu soare și temperaturi în scădere ușoară față de ieri, când s-au înregistrat 21 de grade la Calafat. Astăzi, amiaza ne-aduce maxime în jur de 16-17 grade.

În ținuturile sudice găsim tot atmosfera însorită și vreme plăcută. La amiază vor fi temperaturi similare cu cele înregistrate ieri, de 18, poate chiar 19 grade.

Vremea în București

În București avem încă o zi nefiresc de caldă pentru această perioadă. Atmosfera devine foarte plăcută, norii apar destul de rar, și după prânz se vor înregistră în jur de 17 grade Celsius.

Vremea la munte

Și la munte se anunță o zi cu soare și temperaturi ridicate. La noapte se mai adună norii în masivele nordice, pe unde s-ar putea să fulguiască puțin, mai ales la altitudini mari. În zonele înalte vântul o să bată cu peste 90 km/h.

Sursa: Pro TV

Articolul precedentRomânia devine o forţă economică în Balcani şi în regiune. Economia României va ajunge în 2024 la 350 mld. euro şi este deja pe locul al doilea în Balcani şi în regiune, după Polonia, în faţa Greciei şi Cehiei
Articolul următorTop 10 mâncăruri românești. 50.000 de experți au stabilit că țara noastră are printre cele mai bune bucătării din lume