Multora dintre noi le plac poveștile frumoase, iar eu una nu fac excepție. Însă, așa cum Bihor News scria și altădată, că ne place, că nu ne place, pentru a trăi mai bine ca și comunitate, suntem obligați să ne uităm în oglindă! Și, aș adăuga eu, să le arătăm oglinda și celor care ne conduc. Mai ales celor care ne conduc.
Care este utilitatea acestei piste (zona Sovata, n.r.), lată cât un canal (ce face imposibilă depășirea) și cu laturile la 3 metri distanță (pe alocuri)? – se întreabă un orădean cu experiență în mișcare și viață sănătoasă?
Am mii de kilometri alergați pe malurile alea, știu ce înseamnă. Având în vedere lungimea, lățimea, banalitatea traseului, e inutilă pentru un alergător adevărat, de rutină.
De imagine, pentru alergătorii ocazionali, fotografii sau self-iuri, e minunată.
Încă un obiectiv “bifat” în mirobolantul oraș cu ultra administrația “care este”. – conchide orădeanul.
PS: Asta e porția pe astăzi, să nu fie discuții. Deși o fac din anii ‘80, nu mă supără genunchii (să fiu ironic față de unele comentarii vizavi de utilitatea pistei). – ne mai scrie cititorul nostru.