După modelul colegului său, penelistul Mircea Mălan – care fie că umblă noaptea, după program, pe sub copacii abandonați de Primărie, fie că umblă ziua pe la supermarket!… – se pare că și celălalt vice de la CJ Bihor, Călin Gal, uzează și abuzează de mașina de serviciu după bunul plac. Asta, în vreme ce instituția se laudă că face economie la carburant, deci la banii bihorenilor…
Șmecherul vicepreședinte Gal (ne scria recent un cititor BihorNews.ro) se plimbă la meciurile de fotbal nestingherit pe banii publici ai bihorenilor. Vine, a mai scris cititorul nostru, ca să își vadă odrasla care joacă la FC Lotus Băile Felix ca fundaș!
Și ca dovadă, ne-a trimis o fotografie cu mașina de serviciu folosită în scop personal de către Călin Gal, în weekend! Cu atâtea economii, nu ne mai trebuie nicio criză…