Spectrul austerității bântuie din nou mințile liderilor de la București. Guvernul PNL devine astfel urmașul spiritual al guvernului PD – partid cu care a și fuzionat, și pregătește, se pare, măsuri similare celor luate pe vremea regimului Băsescu și care nu au adus, și nu au realizat, NIMIC bun: tăieri! Asta chiar dacă prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, scrie că România este pe locul 21 în Uniunea Europeană la datoria publică! Asta apropo și de greaua moștenire atât de trâmbițată de Ludovic Orban începând din toamna anului trecut.
Oficial însă, chiar și azi, ministrul de Finanțe nu recunoaște că ar avea în lucru o astfel de variantă. Vom vedea.
Și totuși.
O inepție uriașă începe să fie vehiculată în spațiul public și să se infiltreze pe agenda guvernamentală, scrie Libertatea – tăierea salariilor bugetarilor. Deja Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a admis că Guvernul ia în calcul tăierea salariilor bugetarilor, după ce Florin Cîțu anunțase cu câteva zile înainte că va trebui să suportăm cu toții costul acestei crize și să dăm dovadă de solidaritate. E o înțelegere profund greșită a ideii de solidaritate, dar și a mecanismelor economice. Dacă va recurge la tăierea salariilor bugetarilor, guvernul PNL va pica și testul de etică, și cel de economie, demonstrând că nu a învățat nimic din lecția amară a austerității din 2010-2011.
Dacă guvernul comite acum, în 2020, greșeala făcută în 2010, și taie salariile, nu va face decât să reducă și mai mult puterea de cumpărare a populației, sugrumând cererea și accentuând depresiunea economică. Pe termen foarte scurt, cheltuielile din visteria publică vor fi reduse și deficitul public diminuat; pe termen mediu, însă, această mișcare ne va exploda în față și ne va face economia praf.
După ce a produs nenumărate suferințe umane și tot la fel de multe prejudicii economice, austeritatea a fost declarată chiar de FMI ca fiind o strategie păguboasă. Guvernele occidentale, de stânga sau dreapta, par să își fi însușit lecția amară a crizei din 2008 – în loc să opereze tăieri, ca atunci, guvernele varsă azi bani în economie. Numai Guvernul PNL pare încremenit în timp, în paradigmă prăfuită a austerității băsiste, care a făcut și riscă să facă în continuare milioane de victime.
Nu de ”să moară capra vecinului„ avem nevoie acum, ci de solidaritate reală între cei care sunt loviți și cei care au mai mult decât e nevoie. Or, în nici un caz nu putem considera bugetarii, în ansamblul lor, ca fiind niște îmbuibați, deși evident asta e imaginea pe care o moștenim de pe vremea lui Traian Băsescu și pe care mulți o cultivă în continuare.
Datele pe anul 2019, obținute de la Inspecția Muncii, ne arată că din totalul de aproape un milion și jumătate de contracte de muncă existente în sectorul public, un milion de contracte aveau o valoare netă mai mică decât echivalentul coșului de consum pentru un trai decent, care în 2019 era de 2.621 lei pe lună. Altfel spus, două treimi dintre bugetarii României au un salariu care nu le asigură un nivel de viață decent.
De la ei să cerem solidaritate?
Citeşte întreaga ştire: Rețeta sinuciderii economice: să moară și capra vecinului. De ce e o idee proastă să tăiem salariile bugetarilor