Raed Arafat, despre relaxarea restricțiilor: „Dacă situația se înrăutățește, s-ar putea să nu mai fie 15 mai” Dacă românii nu înțeleg că trebuie să respecte în continuare, minimum două săptămâni, măsurile impuse de autorități în plină stare de urgență, s-ar putea ca relaxarea restricțiilor să nu mai aibă loc la 15 mai, a avertizat, luni seara, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

„Mai avem aproximativ două săptămâni și către sfârșitul celor două săptămâni, înainte de 15 mai, o să se cristalizeze realmente situația, ce decizii vor fi luate, ce poate fi relaxat. Sper ca oamenii să ne înțeleagă. Acest lucru e foarte greu de făcut și dacă acum începem să dăm măsuri clare care vor fi luate, că sigur se vor lua, înseamnă că noi păcălim oamenii sau suntem iresponsabili. Trebuie să așteptăm să ne apropiem cât de mult de perioada respectivă ca să spunem ce măsuri se vor lua. Dacă vedem că situația se înrăutățește, s-ar putea să nu mai fie 15 mai ”, a declarat, la Antena 3, Raed Arafat.

În același timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că “Pandemia este departe de a se termina!”

Articolul precedentWashington Post: România, printre țările în care înflorește corupția în pandemie
Articolul următorFlorin Cîțu, lansatorul de fake news?