Monica Anghel a slăbit spectaculos în ultimii ani, iar acum a ajuns să afișeze o siluetă de invidiat. Marea artistă recunoaște că a făcut-o pentru că problemele grave cu coloana i-au dat mult de furcă, dar tot răul spre bine, căci a descoperit un stil de viață care i se potrivește și care o ajută să fie mai sănătoasă decât înainte de a începe acest proces de transformare.
Monica Anghel a dat jos foarte mult de când s-a operat la coloană, în jur de 43 de kilograme, ajungând acum să cântărească 58 de kilograme. Nu numește dietă stilul alimentar pe care l-a adoptat, ci o nouă manieră de a-și trăi viața. Nu mai consumă deloc zahăr, alimente procesate sau pâine și mănâncă doar de două ori pe zi. Și sportul i-a devenit aliat, aceasta fiind deseori în sală. Tocmai de aceea, s-a și înscris la un curs de instructor de fitness, în paralel cu alte două programe: cel de consultant nutriționist și de consultant în psihologie nutrițională.
“Foarte multe persoane mi-au cerut ajutorul. De șase ani și până acum am slăbit 43 de kilograme și mă mențin. Mă cântăresc în fiecare zi. Azi dimineață aveam 58 de kilograme. Asta zic, că am între 57 și 58 de kilograme. Am renunțat total la zahăr și la tot ce conține zahăr. Cafeaua o beau tot fără zahăr. Când simt nevoia de dulce, mănânc fructe și m-am învățat cu chestia asta. Și spuneam că atunci când iau câte o linguriță de ceva dulce, când mă mai duc pe la știe ce petrecere, realmente simt toate chimicalele posibile și imposibile în prăjitura aceea sau ce este.
Mai fac în casă diverse dulciuri, dar fără zahăr. Pentru că sunt tot soiul de înlocuitori care sunt sănătoși și prepar genul acesta de dulciuri în casă și chiar sunt foarte ok. Am mai renunțat, total, la alimentele procesate, care sunt îngrozitor de nocive. Nu zic că nu mai iau, rareori, câte o feliuță de mezel de poftă, dar vreau să spun că după o feliuță de mezel, începe să mă doară stomacul când le consum. Și atunci de ce să nu le elimin? Aproape în fiecare zi, mănânc un iaurt, dar nu degresat, ci unul normal, cu tărâțe de ovăz, și e foarte sănătos. Mănânc de toate: grătar cu salată, ciorbă cu carne, ciorbă de legume, mănânc spanac, mănânc, nu stau nemâncată. Doar că am grijă ce mănânc. În principiu, mănânc doar de două ori pe zi, o masă la 12 și una la 18. Evident că nu fac lucrurile acestea de capul meu”, a declarat solista de 51 de ani pentru viva.ro.
Monica Anghel: “Mâncam prost, mâncam oricând“
“Dacă nu mă operam pe coloană, n-aș fi slăbit în viața mea. Mâncam prost, mâncam oricând. Am făcut recuperare un an și șase luni după operația pe coloană. Piciorul drept aproape că nu mai era funcțional. În tot acest timp am început să și slăbesc. Am slăbit 30 de kilograme într-un an și șase luni. A venit pandemia, m-am mai îngrășat puțin. De trei ani țin legătura cu un medic diabetolog și nutriționist, am făcut și sport. M-am înscris la trei cursuri: instructor de fitness, consultant nutriționist și consultant psihologie nutrițională. Toate analizele mele sunt impecabile. Înainte de a avea probleme cu coloana erau foarte proaste”, a povestit Monica în emisiunea lui Teo Trandafir. (peroz.ro)