În țara în care politicienii ne prezintă o bucățică de autostradă ca pe o mare realizare, în care deși pragul de 5 milioane de vaccinați anunțat ca țintă de autorități nu a fost atins și în care tot mai puțini români se imunizează zilnic, nici nu mai avem nevoie de eșecuri, de atâtea succese ratate, scrie Patrick André de Hillerin, într-un comentariu publicat astăzi în Libertatea.

Pe 30 noiembrie 2020, președintele Klaus Iohannis știa deja: „La noi, campania de vaccinare va fi o campanie de succes!”. Campania nici nu începuse, nu exista în România nici măcar fotografia vreunui recipient cu vaccin, dar președintele era sigur că nu putea fi vorba decât despre un succes. Îl știm de vizionar, de om care citește în viitor cu ușurință, așa că am fi putut să-l credem pe cuvânt pe domnul președinte.

Pe 27 ianuarie, premierul Florin Cîțu confirma ceea ce prezisese președintele cu aproape două luni înainte: „Totuşi, România are o campanie de vaccinare de succes”. Campania era la început, oamenii se puteau vaccina de-abia de o lună, și nu toți, ci numai aleșii, esențialii. Dar campania era, evident, un succes. Eram pe primele locuri în UE și, în funcție de vorbitor, chiar în lume la procentul de vaccinați din total populație. Un succes cum nu mai văzuse România de la campania de gestionare a pandemiei.

Și modul în care guvernul și președintele au gestionat criza sanitară și economică a fost un succes. Cel puțin așa ni s-a spus de fiecare dată când oficialitățile s-au referit la modul în care au acționat în timpul celor mai grele momente din pandemie. 32.000 de morți mai târziu, dacă întrebi, tot un succes vor spune că a fost.

O economie debusolată și în vizibilă scădere, invers proporțională cu prețurile, care sunt în creștere. Un șomaj real ascuns sub declarații triumfaliste. Incapacitatea galopantă a guvernului de a colecta banii pe care îi are de colectat de la contribuabili. Împrumuturi externe care se rostogolesc în cascadă și speranța că salvarea va veni de la cele 15 miliarde de euro împrumutabili prin PNRR. Cam așa arată succesul gestionării unui an și trei luni de criză.

La fel stăm și cu succesul campaniei de vaccinare. Mai este nevoie de peste 700.000 de oameni care să parcurgă schema completă de vaccinare pentru a ajunge la 5 milioane de persoane imunizate prin vaccinare. Numărul celor care se vaccinează într-o zi a ajuns în zona 25.000-30.000, dintre care cei mai mulți sunt cei care fac rapelul. Peste două săptămâni, la rapel se vor prezenta 5.000-6.000 de oameni, iar numărul celor care își vor face prima doză de vaccin va depinde, probabil, de noile găselnițe ale primarilor. Micii sunt deja depășiți, trebuie să se treacă la ceva mai tare, mai atractiv.

Este evident că nici măcar în raport cu obiectivele pe care și le-a fixat singur Guvernul nu putem vorbi despre o campanie de vaccinare de succes. Nu s-a atins nici măcar una singură dintre țintele propuse și pare destul de clar că nici nu se vor atinge.

Și cum în acest moment nu știm câte luni sau ani este eficient vaccinul, există posibilitatea ca nu peste multă vreme să fie nevoie să o luăm de la capăt cu o nouă campanie de vaccinare pentru a păstra un minim nivel de imunitate de grup. 

Ne propunem obiective decente. Unele nici măcar nu sunt foarte ambițioase. Sunt decente și atât. Ne lăudăm că totul este perfect când nici nu s-au urnit bine lucrurile. E ca și cum am sărbători victoria într-un meci de fotbal prin minutul 15 al primei reprize. Nu când s-a dat gol, ci după o ocazie norocoasă, dar nefructificată.

Așa evaluăm noi succesul: din mers, pe grabă, cu mult înainte de a fi vremea pentru a trage concluzii. Dar e normal, cumva. În definitiv suntem țara în care Mircea Geoană s-a dus la culcare președinte al României și a fost trezit din somn de trompetele care anunțau întoarcerea peste noapte a rezultatului.

În ultimii ani suntem copleșiți de succese răsunătoare. O bucățică de autostradă care începe în câmp și se termină în câmp este prezentată, la inaugurare, drept un succes. Dacă e campanie electorală, succes devine orice lucru lângă care un politician își poate duce pupitrul ca să țină un discurs triumfalist. Că, după aia, la succes se mai lucrează luni sau ani până la finalizare, nici nu mai contează

Când se dovedește că succesul nu e nici pe departe succes, politicienii noștri au două modele de reacții. Ori dispar, așa cum face președintele Iohannis, ori neagă realitatea, așa cum face premierul Cîțu, care spune că, până la urmă, campania de vaccinare este un succes pentru că, iată, a scăzut numărul de infectări. Că nu s-au atins obiectivele, nici nu mai contează. 

Este de așteptat ca în curând să ni se prezinte drept un succes faptul că am început să refuzăm din vaccinurile care ne revin din contractele semnate de UE, să spunem că e un succes că se închid centrele de vaccinare cu mult înainte de a se încheia vaccinarea unui număr suficient de cetățeni și tot așa. Dacă nu putem obține succese reale, putem, măcar, să coborâm ștacheta și să mistificăm obiectivele, astfel încât să pară că am învins.

Cu astfel de succese, chiar nu mai avem nevoie de eșecuri ca să punem țara pe butuci.

Citeşte întreaga ştire: Reușitele care ne îngroapă. Oricât de prost iese un lucru, îl declarăm „succes” și trecem mai departe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.