Croaţia a făcut marţi un nou pas către intrarea în programul Visa Waiver după ce a semnat un acord de cooperare cu SUA privind comunicarea datelor pasagerilor, au anunţat ministrul de interne croat Davor Bozinovic şi ambasadorul american la Zagreb Robert Kohorst, relatează agenţia de ştiri croată Hina, preluată de Agerpres.
Semnarea documentului este un pas major către ridicarea obligativităţii vizelor, a declarat ambasadorul american. Pas cu pas, Croaţia a făcut tot ce era necesar pentru a se califica pentru programul Visa Waiver, adăugând însă că mai sunt lucruri de făcut pentru a încheia acest proces.
Robert Kohorst a afirmat că Croaţia şi SUA cooperează pe deplin ca parteneri şi că guvernul croat şi ministerele sale au investit mult efort pentru anularea obligativităţii vizelor.
“Finalizăm chestiuni tehnice zilnic pentru a obţine ridicarea obligativităţii pentru cetăţenii croaţi”, a dat asigurări Bozinovic.
El a reamintit că luni el şi cu ambasadorul SUA au vizitat Centrul de ştiinţe criminalistice al Ministerului de Interne, prilej cu care Kohorst a dat asigurări presei că obligativitatea vizelor va fi ridicată în curând, dar nu înainte de 31 decembrie.
El a menţionat că trebuie îndeplinite unele condiţii tehnice şi că serviciile americane trebuie să vadă la faţa locului toate procedurile din Croaţia.
Croaţia, Bulgaria, România şi Cipru sunt singurele state din Uniunea Europeană ai căror cetăţeni nu pot intra pe teritoriul SUA fără viză.
Intrarea în programul Visa Waiver este condiţionat de îndeplinirea mai multor condiţii, iar ultima dintre acestea îndeplinite de Croaţia este o proporţie a refuzului cererilor de viză mai mic de 3%. (sursa)