• Autoritățile americane au pus la dispoziția Aleph News și Mediafax fotografia („mug shot”) din momentul arestării lui Florin Cîțu pe teritoriul SUA.
  • Documentul din dosarul penal arată că lui Florin Cîțu i s-a alocat la arestare numărul 23665.
  • Autoritățile susțin că l-au ținut pe Florin Vasile Cîțu în Penitenciarul din Story County, după ce acesta a fost prins de Poliție, pe 3 decembrie 2000, „conducând sub influență”, la volanul mașinii Ford Probe roșie și după ce a fost luat în custodia SUA.
  • Autoritățile SUA susțin că amprentele lui Florin Cîțu din dosar nu sunt informații publice, ci doar documentul care-l prezintă pe acesta arestat.
  • În alt răspuns obținut de Aleph News și Agenția Mediafax, alte autorități americane arată că cel de-al 2-lea dosar civil al lui Florin Cîțu, privind datoria neplătită de peste 6.698,73 de dolari de pe cardul de credit deschis la Maryland National Bank, NA a fost respins de judecător „după ce domnul Cîțu nu a putut fi localizat pentru a primi notificarea procesului”.

Așa numitul „mug shot” este un portret fotografic al unei persoane, de la umeri în sus, realizat de structurile judiciare ale SUA, de obicei, după arestarea unei persoane și preluarea acesteia în custodie.

Aceste fotografii/ imagini sunt documente guvernamentale federale publice în baza FOIA (Freedom of Information Act), iar prezentarea publică a portretelor arestaților nu poate fi interpretată ca o încălcare a vieții private a unei persoane sau a confidențialității unui dosar, având în vedere accesul public legal la informațiile guvernamentale, avertizarea publicului în ceea ce privește persoanele care au săvârșit infracțiuni și realizarea actului de justiție, transparent, în serviciul public.

Documentul pus la dispoziția Aleph News și Mediafax îl înfățișează pe Florin Cîțu (28 de ani, la acea vreme), purtând ochelari și îmbrăcat într-un tricou alb, cu spatele la perete, având numărul de caz: 23665. Nume: Florin Vasile Cîțu. Sex: Bărbat. Rasă: Alb. Înălțime: 1,73 m. Greutate:70,3 kg.

Funcționarul SUA susține în răspuns că Florin Vasile Cîțu a fost ținut în Penitenciarul din Story County, așa cum reiese din bazele de date ale autorităților americane și din documentele puse la dispoziție de autoritățile judiciare americane și publicate deja de Aleph News și Mediafax.

O persoană care este luată în custodia SUA înseamnă că este arestată și este ținută în închisoare până când respectiva persoană poate fi judecată într-o instanță.

Florin Cîțu a fost arestat (luat în custodie) de către autoritățile americane pe 3 decembrie 2000, după ce la ora 2.08 noaptea, a fost prins pe Lincoln Way de pe Podul Squaw Creek, orașul Ames, din Comitatul Story, conducând un Ford Probe roșu, cu un Blood Alcohol Content de de 0.161, limita legală fiind de 0.08.

citiți mai multe aici

Articolul precedentDupă 14 ani în străinătate, Maria s-a întors acasă, lângă Oradea. „Îmi bucură sufletul că reușesc să vând un produs românesc acolo unde 95% din marfă provine din China”
Articolul următorPSD a reușit să determine Guvernul să asigure testarea elevilor la școală