Declarația unui elev, după ce a ieșit din sala de examen, a devenit virală. În acest an, la subiectul al treilea a picat comedia. Întrebat ce a scris, tânărul l-a confundat pe Caragiale cu Eminescu. „La subiectul al III-lea, am scris doar opera și autorul, atât. Am scris „O scrisoare pierdută”, de Mihai Eminescu. (…) Aaa, nu mă faceți de râs”, a fost reacția elevului când și-a dat seama că a scăpat porumbelul pe gură.

Alte perle de la Bacalaureat

Elev: “Am scris că e un dramaturg…”
Reporter: “Dar e poet Bacovia”.
Elev: “Neah…”

Elev: “Tudor Arghezi sau Ion Barbu”.
Reporter: ″Şi de ce n-ai scris nimic?”
Elev: “Am avut ghinionul de a nu-i învăţa”.

Noi gafe la examenul de limba română

” Lumea lui Bacovia atârnă greu. Greu.”

” În cimitir toată lumea dormea- sicriele, coroanele, amorul… iar mortului îi atârnau aripile.”

” Poietul lasă moștenire urmașilor o grămadă de poiezii mizerabile.”

” Testamentul se face când mori, dar cu puțin timp înainte.”

” Înainte de orice spici te documentezi dacă oamenii au case, mașini, neveste și diverse animale de companie.”

” Documentarele le folosești la nevoie, și ei să rămână surprinzători.”

” Persoana care a impus tradiția discursului se numește Maiorescian.”

” Autorul se numește Maior. Pentru că a devenit cunoscut s-a denumit Mariorescu. Am uitat și mai cum.”

” Oratorul apărea plutind și îmbrăcat în mare fel. Prietenul lui dădea din picioare când trebuia să termine.”

” Fragmentul este despre o rață care mânca cozonac cu dinți albi.”

” Perspectiva narativă nu e prea bună, în sensul că eu no știu.”

(sursa)

Articolul precedentEuroparlamentarul PNL Rareș Bogdan a aniversat ziua fiicei cu 100 de oameni care au petrecut înăuntru la un restaurant din Cluj, împotriva legii!
Articolul următorPrim vicepreședinte PNL: Vedeți ce scrieți, cu mine nu e de joacă. Vin cu brigada peste voi! Și nu e problema voastră dacă eu dau țepe sau nu!