​O inițiativă legislativă din Parlament prevede acordarea unui ajutor de până la 750 de lei pentru consumatorii vulnerabili, pentru montarea repartitoarelor la calorifere, iar termenul până la care aceste echipamente sunt obligatorii va fi prelungit cu un an, până la 31 decembrie 2024. Însă montarea repartitoarelor va aprinde scandaluri între vecini, atâta vreme cât legea nu prevede o temperatură minimă pe care trebuie să o avem în casă, pentru că unii vor închide repartitoarele și se vor încălzi de la vecini, spune Claudiu Crețu, șeful Elcen.

HotNews.ro: Montarea de repartitoare la calorifere ar fi trebuit să fie obligatorie încă din 2005, însă termenul a fost prelungit de cinci ori, până la finalul acestui an, iar cei care nu au aceste echipamente riscă amenzi de 1.000 de lei.

O inițiativă depusă zilele trecute la Parlament prelungește termenul până la 31 decembrie 2024 și prevede acordarea de ajutoare pentru cei vulnerabili.

Claudiu Crețu, directorul general al Electrocentrale București (Elcen) avertizează că această măsură riscă să aprindă scandaluri uriașe în asociațiile de proprietari, dacă nu sunt luate și alte măsuri, precum introducerea unei temperaturi minime pe care va trebui să o păstrăm în apartamente.

„Elcen produce energie termică și o vinde la gardul centralei. Termoenergetica o ia de la gardul centralei și o duce până la contorul care este la subsolul blocului. De acolo mai sus, instalațiile și toată responsabilitate este a asociațiilor de proprietari. Obligația de a avea repartitoare are ca obiectiv eficiența energetică, adică fiecare să plătească cât consumă.

Numai că acest lucru a fost implementat românește acum 15 ani și foarte mulți nu mai vor aceste repartitoare. Și vă explic ce s-a întâmplat. S-au pus repartitoare și unii au înțeles că îl pot opri: nu mai plătim nimic și lasă că ne încălzim de la vecini.

Energia termică se transferă prin pereți. Unii au oprit de tot, costurile s-au dus la ceilalți și a început scandalul între vecini: de ce unul plătește sute de lei și unii nimic? Pentru că unii opreau și se încălzeau de la vecini”, spune Crețu.

Din punctul lui de vedere, are sens un sistem de reparitoare și robinet cu termostat, dar cu imposibilitatea de a coborî sub o temperatură care să asigure sănătatea populației și securitatea construcției.

„De exemplu 19 – 20 de grade minimum și de aici fiecare își face în casă cât dorește. În momentul în care dai posibilitatea oamenilor să închidă caloriferele, sistemul devine o glumă, pentru că există un transfer termic între apartamente. De aici scandalul și de aici de fapt această rezistență a oamenilor de a nu-și pune repartitoare.

Exact aceeași problemă o am și eu pe scară, la blocul unde locuiesc. Unii își doresc repartitoare, cei care se gândesc că vor închide, că mai pleacă în weekend, mai pleacă la țară și se gândesc că vor să închidă să plătească mai puțin. Ceilalți care știu că stau acolo nu vor, cam asta e situația. Normal ar trebui un robinet termostatat pe care să nu îl poți opri. În momentul în care ai posibilitatea de a-l opri, se cheamă scandal”.

La rândul său, Adrian Teodorescu, directorul general al Termoenergetica, spune că acest sistem cu o temperatură minimă în locuință se practică și la nivelul UE:

„La nivelul Uniunii Europene este statutat un minim termic de 17 grade care ar trebui să fie prevăzut și la noi cu privire la această repartiție. Chiar dacă într-un condiminium unii consumatori închid aceste repartitore și pleacă, să fie obligați să asigure această temperatură minimă, care ține și de sănătate”, spune Teodorescu. (sursa)

Articolul precedentUn vânător amator a semănat panică printre localnici, după ce a început să tragă la întâmplare pe un câmp din Arad. Polițiștii au descoperit un adevărat arsenal în mașina lui
Articolul următorIoan Mang: România și românii susțin aspirațiile europene ale Ucrainei, mai rămâne însă ca și liderii politici de la Kiev, nu doar să vorbească despre acest deziderat, dar să și dovedească în mod consistent că vor să ni se alăture în cadrul comunității europene!