„Du-mă, mama, la Sovata, să-l cunosc şi eu pe tata!”. Era o vorbă cunoscută de mai toată lumea. De unde provine o ştiu doar cei care înţeleg cu adevărat ce fel de tratamente medicale au loc în staţiunea mureşeană. Recunoscută pentru peisajele superbe, pentru Lacul Ursu şi bazinele cu apă termală, staţiunea Sovata atrage an de an zeci de mii de turişti.

Cu o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi, o adâncimea de 18 metri şi o salinitate medie de 300 de grame/litru, Lacul Ursu este o adevărată sursă de sănătate. De altfel, lacul este supranumit şi „Marea Moartă a Transilvaniei”, salinitatea de aici fiind întâlnită la Marea Moartă din Israel spre suprafaţă. Privit de la înălţime, Lacul Ursu are forma unei blăni de urs desfăşurate, de unde îi vine şi numele.

Lacul este unic la nivel european datorită unui fenomen natural special de heliotermie.  Acest fenomen a apărut graţie scurgerii continue în lac a unui pârâu şi a precipitaţiilor, care au format peste apa sărată un strat protector de apă dulce, creând efect de seră, şi astfel asigurând încălzirea straturilor de apă sărată în adâncime. De altfel, o altă caracteristică a lacului este că acesta are o dublă stratificare: termică şi salină, iar la suprafaţa lacului există un strat de 10-15 cm de apă dulce provenită din precipitaţii şi câteva pâraie, strat cu temperatură scăzută vara (circa 25 de grade Celsius). Acest strat focalizează razele soarelui asemenea unei lentile către straturile cu salinitatea crescândă spre adâncime, astfel încât stratul de la adâncimea de cca 1,5-2 metri, numit strat mezoterm, în timpul verii atinge temperaturi foarte mari, de până la 45 de grade Celsius.

 „Concentraţia salină este maximă la baza lacului, precum şi la adâncimea de 1,5-2 m. La nivelul acestui strat, mezoterm, se înregistrează cele mai mari temperaturi, ajungând vara la 45 grade Celsius şi chiar peste. Tot la această adâncime există concentraţia maximă de hormoni estrogen şi progesteron asemănători cu hormonii umani feminini, eliberaţi în apa lacului de crustaceul de apă sărată Artemia salina” susţine dr. Suzana Pretorian, balneolog.

Prin urmare, la nivelul corpului imersat în apă, ajung concentraţii hormonale şi de sare maxime, cât şi temperaturile cele mai ridicate, terapeutice, cu efect conjugat antiinflamator şi de stimulare hormonală pentru tratarea infertilităţii feminine şi a bolilor ginecologice.

Sovata, oaza de sănătate a Mureşului şi nu numai

De altfel, Sovata, locul unde se află Lacul Ursu, este o staţiune care şi-a dobândit renumele atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Apa sărată şi nămolul sapropelic din Lacul Ursu, la care se adaugă climatul, pot fi unele dintre cele mai importante resurse pentru sănătatea fiecăruia dintre noi.  Toate aceste caracteristici fac din Sovata o adevărată binefacere pentru persoanele cu probleme articulare, ginecologice, respiratorii şi dermatologice. Proprietăţile complexe ale acestora permit tratarea şi ameliorarea mai multor afecţiuni. Nămolul sapropelic extras din Lacul Ursu conţine substanţe minerale (în special clorură de sodiu), respectiv organice (acizi humici, vitamine şi auxine: estrogen şi progesteron asemănător hormonilor umani feminini) în concentraţii înalte.

În ce scop este folosit? Nămolul din Lacul Ursu este utilizat în prevenirea şi tratarea afecţiunilor ginecologice, reumatice şi dermatologice, precum şi pentru efectul antistres. Auxinele sunt cheia succesului în tratamentul infertilităţii feminine, posttratament cu nămol obţinându-se o activare de durată (cca 6 luni) a funcţiei ovarelor.

Tratamentul infertilităţii feminine este terapia emblemă a staţiunii Sovata

Staţiunea Sovata a fost şi este renumită în ţară şi peste hotare pentru tratamentul infertilităţii feminine. „Acest tip de tratament era aplicat pe scară largă, sub supraveghere medicală, încă din anii 1970, cu metodele existente în acea perioadă. În prezent, la metodele clasice, se adaugă noile metode de diagnostic a cauzelor infertilităţii, cât şi posibilitatea de a urmări efectele terapiei în mod ţintit.”, adaugă balneologul.

Succesul terapiei este asigurat de calitatea sa unică atât în România, cât şi în Europa, dar şi de procentul crescut de cupluri care reuşesc să obţină sarcina şi inclusiv să o ducă la termen, adică să obţină succesul integral: naşterea unui copil sănătos.

Alte beneficii ale nămolului?

Terapia cu nămol sapropelic peloidogen extras din Lacul Ursu are efect intens antiinflamator, biotrofic (retragerea edemelor, activarea circulaţiei şi regenerare celulară), emolient, hidratant, bacteriostatic şi cicatrizant la nivelul pielii, respectiv de activare a tiroidei şi glandelor suprarenale (în hipotiroidii şi epuizare prin stres cronic a suprarenalelor) şi a axei reproductive feminine (ovare, hipofiza, hipotalamus) cu efect de durată antiinflamator (boală inflamatorie pelvină – anexite repetate) şi de stimulare a fertilităţii feminine.

Staţiunea Sovata este renumită pentru tratamentele menite să trateze infertilitatea, iar odată ajunşi acolo veţi găsi foarte multe cupluri care vor să-şi rezolve această problemă. La o primă căutare pe internet, veţi afla cel fel de tratamente oferă hotelurile din staţiune, cât durează aceste tratamente şi cât de costisitoare sau nu, sunt.

Legenda “Du-mă mama la Sovata…” şi de unde vine ea

Dacă aţi crezut că cei care au inventat vorba “Du-mă mama la Sovata, să-l cunosc şi eu pe tata” au inventat doar câteva cuvinte care să rimeze, ei bine, dacă întrebaţi localnicii şi nu numai, această vorbă are la origine o legendă locală. Se ştie că în zonă era la un moment dat o cazarmă militară, cu tineri frumoşi, pe care îi întâlneau doamnele care ajungeau la Sovata.

Vorba este veche, de la începutul secolului trecut. Pe atunci nu existau centre care să trateze problemele de infertilitate. Cei care ajungeau la Sovata observau că nămolul, în combinaţie cu apa sărată, aveau efecte benefice şi îi ajutau pe tineri să procreeze. Ei bine, există şi o legendă. Se spune că în zonă era o cazarmă militară, iar femeile singure care ajungeau la Sovata, în timpul liber se întâlneau cu militarii şi astfel în urma tratamentului cu apă sărată şi a nămolului, creşteau foarte mult şansele ca acestea să aibă copii” ne povesteşte medicul ginecolog George Ştefan Vasilescu. (sursa)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.