În primul rând, citirea lunară a indexului ne ferește de surprizele neplăcute.
În cazul în care considerăm că s-a produs o eroare, trebuie să ne adresăm furnizorului, iar dacă situația nu se rezolvă, putem depune reclamații la ANRE și ANPC.
Citirea și transmiterea periodică a indexului contorului de energie electrică este o soluție simplă pentru a evita surprizele neplăcute, cum ar fi o factură mărită la energie electrică sau erorile operatorilor
Dacă nu transmiteți indexul, lunar, se va emite o factură în baza unui consum estimat. Tot la șase luni, oamenii distribuitorului vin și citesc contorul, emițând o factură de regularizare.
În practică, este posibil ca citirea efectivă să se facă la un an sau chiar mai mult, din vina firmei de distribuție sau chiar din vina clientului, care nu a fost de găsit să permită oamenilor distribuitorului accesul în casă atunci când aceștia au venit să citească contorul.
Cum trimitem indexul? În factura dvs. de energie electrică aveți scris undeva “Perioadă transmitere index”, unde vedeți și un număr de telefon. Astfel, aveți un număr de zile la dispoziție, în fiecare lună, în care să mergeți să citiți contorul – pur și simplu copiați cifrele de pe ecran, apoi sunați la numărul din factură și transmiteți numărul de pe contor.
Ce facem dacă nu considerăm că am consumat atât
– Contactăm furnizorul și solicităm o cerere de verificare a contorului, fizic, telefonic sau online, de pe contul de client.
– Dacă nu suntem mulțumiți de răspunsul prestatorului, sau dacă acesta depășește termenul legal de răspuns, ne putem adresa ANRE, prin completarea unei petiții online. ANRE va cere o dovadă că, înainte de a adresa plângerea, reclamantul s-a adresat înainte prestatorului de care este nemulțumit. Termenul de soluționare al ANRE este 30 de zile.
– Putem depune și o reclamație la ANPC,care trebuie să fie însoțită de documente probatorii. Ca și ANRE, ANPC are la dispoziție 30 de zile să comunice un răspuns. (sursa)