1) Oamenii de succes își încep ziua devreme, la 5 dimineața. Chiar dacă nu e ora 5 la ei, atunci pe undeva pe glob sigur e 5 dimineața. Pentru că oamenii de succes au viziune și putere de abstractizare, așa că-și pot închipui cu ușurință că se află în acel punct de pe planetă unde soarele n-a răsărit încă.

2) Oamenii de succes își încep ziua cu niște exerciții fizice. Nu neapărat ale lor. Important e să fie exerciții fizice, indiferent cine le face. Pentru că oamenii de succes sunt suficient de bogați încât să plătească pe altcineva să tragă la sală pentru ei, să facă cinci ture de bazin, iar apoi să se relaxeze la o ședință de masaj în timpul căreia se gândesc la ce au de făcut pe parcursul zilei.

3) Alimentația e foarte importantă, așa că oamenii de succes mănâncă niște legume proaspete, imediat ce termină o tavă de plăcinte și-un platou mare de croissante cu ciocolată. Ei evită, totuși, să mănânce zahăr pudră. Îl trag direct pe nas.

4) Oamenii de succes au un program foarte bine pus la punct. Nu e un program pe care să-l și respecte, însă important e că-i bine pus la punct și că-l pot consulta la începutul fiecărei zile. Asta le dă o structură de care toți avem nevoie.

5) Oamenii de succes au atât de mulți bani încât îi pun pe alții să-i numere. Și pe urmă angajează încă o persoană care să-i numere pe cei care numără banii, iar în funcție de asta să aproximeze câți bani au în total.

Dan Panaet / catavencii.ro

Articolul precedentCe trebuie să faceți pentru a nu plăti facturi uriașe la energie electrică și cui vă adresați dacă vă considerați nedreptățiți
Articolul următorPentru Iohannis, criza politică, de care este şi el responsabil, nu este deloc îngrijorătoare. Pentru mulţi alţii, este încă un motiv de a pleca din ţară, şi nu din cauza banilor