România alege azi un Parlament cu 465 de politicieni: 136 de senatori și 329 de deputați. În urmă cu 101 ani, la primele alegeri parlamentare din România Mare, oamenii erau chemați la vot să aleagă 805 parlamentari, care și-au dat acordul ca Guvernul să fie condus de Alexandru Vaida-Voevod.

Românii sunt chemați astăzi, 6 decembrie, la urne pentru a alege viitorul Parlament. Scrutinul are loc la 101 ani de la primele alegeri parlamentare din România Mare. Pe 2 octombrie 1919, regele Ferdinand I a semnat decretul de convocare a alegerilor pentru Senat și Adunarea Deputaților.

Câte trei zile distincte pentru votul românilor

Au votat pentru prima dată la alegeri locuitorii Vechiului Regat al României, ai Basarabiei, ai Bucovinei și ai Transilvaniei. Misiunea era aceea de a alege parlamentul Marii Uniri. S-a votat în două tranșe, pentru fiecare Cameră, timp de trei zile.

A fost primul scrutin din România bazat pe principiul votului. Pentru alegerea deputaților s-a votat în zilele de 2, 3 și 4 noiembrie, iar pentru alegerea celor care să ocupe un loc de senator, în zilele de 7, 8 și 9 decembrie.

Campanie electorală chiar și în 1919

Ca și acum, a existat campanie electorală, iar în puținele poze ale vremii care mai există găsim alegători pasionați care studiază afișele candidaților, aspiranți pentru un loc în Parlament.

Mai mult, presa vremii a acordat spații extinse primelor alegeri din România. „În urma acestui crâncen răsboiu, unindu-se toți românii într-o singură țară, sub conducerea M.S. Regelui Ferdinand, o datorie îi cheamă pe toți fiii țării să-și spuie cuvântul la închegarea noului stat român”, era textul de început de promovarea al Partidului Democrat al Unirii.

Ce promiteau românilor partidele vremii?

Chiar dacă vorbim de 1919, politicienii promiteau de atunci că vor schimba lucrurile odată ce vor ajunge în fruntea țării.

De exemplu, Partidul Democrat al Unirii „va stărui pentru o împărțire dreaptă a pământurilor, căutând să ridice prin toate chipurile țărănimea”. Ce mai promitea partidul atunci?

va sprijini fără odihnă formarea clasei meseriașilor care ne lipsește cu totul, ajutând pe breslași și pe negustorii români;

va lupta pentru drepturile muncitorilor, ocrotindu-i prin toate mijloacele;

va purta grijă de invalizii, văduvele și orfanii de răsboiu și de grabnica ieftenire a traiului;

va stărui pentru o înțeleaptă reformă a orânduirilor obşteşti;

va căuta ca drepturile tuturor locuitorilor să fie băgate de samă pentru a înlătura orice nemulțămire între neamurile cari trăiesc pe pământul românesc.


Citeşte întreaga ştire: Ce le promiteau românilor candidații de la primele alegeri parlamentare din România, de acum 101 ani

Articolul precedentIoan Mang: Vă îndemn pe toți să mergeți la vot (VIDEO)
Articolul următorDistributia salariilor in economie: 1 din 4 romani castiga salariul minim, iar cateva mii depasesc 30.000 lei pe luna