Vacanța de Paște se întinde în acest an pe aproximativ două săptămâni. Potrivit calendarului anului școlar în curs al Ministerului Educației, elevii vor intra în vacanță vineri, pe 7 aprilie, și se vor întoarce înapoi în bănci într-o zi de miercuri, pe 18 aprilie.
Vacanța de Paște din acest an va avea aproximativ două săptămâni. Potrivit calendarului anului școlar în curs al Ministerului Educaţiei, elevii vor intra în vacanță vineri, pe 7 aprilie, și se vor întoarce în bănci într-o zi de miercuri, 18 aprilie.
În 2023, Paștele este sărbătorit de creștinii ortodocși pe 16 aprilie, ceea ce înseamnă că elevii vor avea liber primele două zile după Învierea Domnului.
Structura anului școlar 2022 – 2033. Câte zile de vacanță mai au elevii
Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
– vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022
Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
– vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
– vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
– vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
– vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Din structura anului școlar 2022 – 2023 mai fac parte și programele naționale „Școala Altfel” și „Săptămâna verde”. Acestea se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare. De planificarea acestor săptămâni se ocupă fiecare unitate de învățământ în parte. (sursa)